Afacere - Agentie imobiliara

Piaţa
În oraşele mari, piaţa imobiliară este extrem de bine reprezentată, deşi este una tânără, începuturile sale datând din 1994 -1995.
În prezent, pe piaţă se regăsesc două categorii principale de operatori:
firme de renume, cunoscute (un număr relativ redus) – reprezentând fie sucursale ale unor companii străine, fie locale - cu cifre de afaceri anuale de sute de mii de dolari, care acoperă un segment semnificativ de clienţi (în special din mediul de afaceri – companii multinaţionale);
firme/agenţii de dimseniuni medii şi mici (un număr extrem de mare), care îşi dispută cota de piaţă rămasă – în special orientate către o piaţă de “cartier”.
De curând s-a introdus taxa pe valoarea adaugată pentru construcţiile noi, măsură care a dus la o oarecare confuzie pe piaţa imobiliară.

Clienţii
În funcţie de dimensiuni şi reputaţie, agenţiile imobiliare se adresează unor segmente diferite de clienţi:
- Cele mari îşi împart o piaţă în care principalii clienţi sunt: firmele multinaţionale, băncile sau persoanele fizice cu venituri foarte mari. Această piaţă este în creştere începând din anul 2000, datorită creşterii investiţiilor în economie.
- Cele medii şi mici luptă pentru o cotă cât mai bună în cadrul segmentului de piaţă reprezentat de firmele mici şi mijlocii şi de persoanele fizice. Această piaţă are o evoluţie oscilantă, în funcţie de zone, iar previziunile pentru viitor prevăd o tendinţă ascendentă a cererii, mai ales în contextul dezvoltării lanţurilor de supermarketuri, mall-uri şi hypermarketuri, care atrag după sine o frenezie deosebită a pieţei imobiliare.

Concurenţa
O agenţie imobiliară nou-înfiinţată nu are posibilitatea de a concura cu marile forţe în domeniu, pe proiecte de mare anvergură. De aceea competitorii vor fi firmele mici, vizând segmentul de clienţi descris mai sus.
Pentru a avea succes într-o afacere nouă pe această piaţă, trebuie luate în considerare aspecte legate de diversificarea ofertei faţă de concurenţă – tocmai de aceea, firmele de dimensiuni relativ mici au început să ofere produse integrate (de la tranzacţia imobiliară propriu-zisă până la asistenţa necesară la perfectarea tuturor documentelor aferente unei tranzacţii). Cu cât o firmă de dimensiune mică este capabilă să ofere asistenţă în toate etapele derulării unei tranzacţii (Administraţie Financiară, Cadastru, Notariat etc.), cu atât şansele acesteia de a câştiga teren în faţa concurenţei cresc.
Marile companii în domeniul imobiliar oferă, pe lângă aceste facilităţi, numeroase alte servicii, dintre care putem enumera: studii de fezabilitate, măsurători topo, expertize tehnice, consultanţă imobiliară, realizarea de construcţii şi amenajări interioare.

Promovarea
Promovarea serviciilor imobiliare constă în principal în anunţuri inserate în ziarele centrale/locale, în reviste sau în broşurile adresate oamenilor de afaceri (de genul celor distribuite gratuit în aeroporturi sau hoteluri), alte apariţii în presa scrisă.

De multe ori însă, în România “publicitatea” în sfera intermedierilor imobiliare – în special în cazul agenţiilor relativ mici – se rezumă la “fluturaşii” răspândiţi în cutiile poştale, pe stâlpi sau pe panourile publicitare. O astfel de promovare are avantajul că este foarte ieftină, dar pe de altă parte are un efect restrâns şi de multe ori creează o anumită reticenţă în rândul multora dintre “destinatari”.

Costurile de început
Costurile de start pentru o afacere imobiliară sunt extrem de reduse.
Activitatea poate fi desfăşurată de acasă, cumpărarea sau închirierea unui spaţiu pentru a fi folosit drept sediu fiind opţională.
Costurile se rezumă practic la realizarea materialelor promoţionale specifice procesului intermedierii imobiliare - foarte ieftine în prima fază – şi la achiziţionarea echipamentelor de birou necesare (telefon, fax, computer, imprimantă, copiator).
Se estimează că, pentru a începe o asemenea afacere, ar fi suficientă o sumă de aproximativ 2000 – 3000 EURO, incluzând aici costurile de înfiinţare a societăţii.

Pregătire şi calificare
Desfăşurarea activităţii profesionale de intermediere imobiliară, respectiv obţinerea calităţii de agent imobiliar, se poate realiza în două situaţii:
Dacă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Guvern (anul 2000) îşi desfăşura activitatea în domeniul intermedierilor imobiliare, face dovada acestui lucru, depune cerere de înscriere în Registrul Agenţilor Imobiliari, respectiv în UNAI (Uniunea Naţională a Agenţilor Imobiliari), şi trebuie îndeplinite condiţiile impuse de Ordonanţa de Guvern cât şi promovarea examenului de atestare în maximum un an;
Dacă dobândeşte calitatea de agent imobiliar în urma unor cursuri şi după promovarea examenului de atestare profesională, în situaţia în care la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Guvern nu îşi desfăşura activitatea în domeniul afacerilor imobiliare sau nu poate face această dovadă, sau nu depune cerere de înscriere în termen de trei luni de la data de 26.02.2000.

Cursuri pentru agenţi sunt organizate şi de unele agenţii imobiliare importante, sau de agenţii specializate în formare profesională, eventual împreună cu autorităţile locale, şi vizează aspecte cum sunt arhitectura, urbanism, tehnici de vânzare etc. La încheierea acestor cursuri se acordă diverse diplome sau certificate.
Există şi unele facultăţi (chiar în cadrul Academiei de Studii Economice) în care se organizează cursuri de agenţi imobiliari, recunoscute de Ministerul Învăţământului.

Calităţile absolut obligatorii pe care trebuie să le aibă un agent imobiliar de succes sunt: cunoaşterea foarte bună a zonei pe care o acoperă, cunoaşterea psihologiei vânzătorului şi a cumpărătorului, puterea de convingere, perseverenţa, promptitudinea.

Cadrul legal
Pentru a avea dreptul legal de a intermedia tranzacţii în domeniul imobiliar, o agenţie trebuie să deţină licenţa de funcţionare eliberată de UNAI.

Afacere Agroturizm

Piaţa
Cu toate că turismul intern şi internaţional al României înregistrează o accentuată tendinţă descendentă (în special datorită scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, pe de o parte, şi a diminuării interesului vizitatorilor străini, pe de altă parte), turismul rural a luat o amploare deosebită în România după 1990 şi în special în ultimii ani.
Această situaţie se datorează în mare măsură involuţiei sistemului hotelier clasic, uzurii morale a dotărilor şi echipamentelor, preţurilor mari practicate şi serviciilor necorespunzătoare. Prin urmare, agroturismul a apărut ca o alternativă viabilă, către care s-au îndreptat tot mai mulţi turişti.
Pe teritoriul ţării există o mare varietate de spaţii de cazare, începând cu cele de dimensiuni reduse (pentru 2-3 persoane) până la cele care pot găzdui peste 100 persoane. Majoritatea unităţilor de turism rural oferă un pachet de servicii – cazare şi masă, aceasta din urmă sub formă de demipensiune sau pensiune completă. În proporţii mai mari sau mai mici, unele pensiuni oferă şi o serie de servicii suplimentare: telefon, televizor, băi sau duşuri, maşină de spălat, terenuri de sport, închirierea de materiale recreativ–sportive etc.
Aceste pensiuni se întind, cu mici excepţii, pe tot teritoriul ţării, având o densitate mai mare sau mai mică in funcţie de frumuseţea zonei, de condiţiile existente, de posibilităţile financiare şi de implicarea autorităţilor centrale şi locale în dezvoltarea zonală.
Conform Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), în ţara noastră există în prezent peste 2.500 de pensiuni omologate, însumând peste 7.500 de camere, dar numărul total al spaţiilor de cazare rurale este mult mai mare, având în vedere că numai o parte dintre unităţile existente sunt membre ale acestei asociaţii.
Potrivit unui raport al Ministerul Turismului, în ultimele 18 luni au fost inaugurate aproximativ 70 de pensiuni agroturistice, beneficiind de dotări la standarde înalte, care au însumat o investiţie totală de 10 milioane USD.

Clienţii
Turismul rural se adresează deopotrivă clienţilor români şi străini.
Segmentul care apelează cel mai des la acest gen de servicii este cel al persoanelor de vârsta a doua şi, într-o mai mică măsură, de vârsta a treia. Aceştia preferă liniştea unei astfel de pensiuni zgomotului şi agitaţiei staţiunilor aglomerate de pe litoral sau de pe Valea Prahovei, de exemplu. Nu trebuie neglijaţi nici tinerii, dar ponderea acestora este mai redusă, tocmai datorită preferinţei acestora pentru mare sau munte, pentru locurile pline de agitaţie.
Turiştii străini care apelează cel mai des la agroturism sunt cei interesaţi în a cunoaşte istoria şi tradiţiile României, prin vizitarea unor zone pitoreşti, de o frumuseţe aparte, care pastrează obiceiuri străvechi legate de: arhitectura caselor, port, meşteşuguri tradiţionale, specialităţi gastronomice.
Din punct de vedere financiar, cei care apelează la aceste servicii se încadrează în categoria celor cu posibilităţi materiale medii şi mici, ţinând cont de faptul că turismul rural solicită mai puţini bani faţă de cazarea în sistemul hotelier. Nu trebuie exclusă în totalitate nici categoria turiştilor cu venituri superioare, care preferă agroturismul din curiozitate sau pentru odihnă.

Concurenţa
Serviciile de agroturism au luat o amploare deosebită, fiind prezente azi pe aproape tot cuprinsul ţării. Zonele în care există cea mai mare densitate a acestor unităţi sunt: Alba (Albac, Arieşeni, Garda, Remetea); Argeş (Rucăr, Brădet); Bistriţa (Prundu Bîrgăului, Lunca Ilvei, Susenii Bîrgăului); Braşov (Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Moeciu Cheia, Bran, Predeluţ, Simon, Moeciu, Poarta, Bran Poarta, Poiana Mărului); Cluj (Sâncraiu, Belis, Bologa, Poieni, Ciucea); Harghita (Praid); Constanţa (2 Mai, Costineşti); Hunedoara (Haţeg, Clopotiva); Maramureş (Săliştea de Sus, Botiza, Rozavlea Sieu); Mehedinţi (Ponoarele, Dubova); Neamţ (Durău, Agapia); Prahova (Buşteni, Poiana Ţapului); Satu Mare (Girda de Sus, Bixad); Sibiu (Gura Rîului, Sibiel, Cartişoara); Suceava (Panaci); Tulcea (Crişan, Sîntu Gheorghe); Vâlcea (Băile Govora, Horezu, Voineasa, Vaideeni); Vrancea (Soveja, Lepşsa, Vidra, Tulnici).
După cum se poate observa, majoritatea judeţelor cu potenţial turistic sunt bine reprezentate la acest capitol. Există însă suficiente resurse neexploatate, având în vedere posibilităţile uriaşe pe care le oferă teritoriul României prin varietatea reliefului şi prin pitorescul naturii. Acest lucru nu înseamnă nici că zonele listate mai sus sunt “închise”, numai că deschiderea unei noi unităţi de turism rural în regiunile respective este mai dificilă, necesitând servicii de o calitate ireproşabilă, cât şi preţuri care să poată învinge concurenţa deosebit de puternică.

Faţă de competiţia directă cu unităţile de acelaşi profil, mai trebuie avută în vedere şi concurenţa indirectă cu alte forme organizate de turism din zona geografică respectivă, care poate duce la mărirea sau diminuarea cotei de piaţă a turismului rural.
În ultimul an, a avut loc un amplu proces de privatizare a unităţilor turistice, dintre care se remarcă trecerea în proprietate privată a multor hoteluri de pe litoral. Acestea au fost achiziţionate de firme private sau oameni de afaceri, care vor începe cât de curând ample programe de investiţii. În funcţie de efectele tuturor acestor evenimente recente, raporturile de forţe în turism se pot modifica într-un sens sau altul.

Promovarea
O importantă metodă de promovare a turismului rural este însăşi calitatea serviciilor oferite, care determină satisfacţia turiştilor, ceea ce îi poate transforma în clienţi fideli. Mai mult, ei pot recomanda pensiunea la care s-au simţit bine altor persoane şi, prin această reclamă verbală, gradul de ocupare poate creşte considerabil.
Desigur, existenţa unui site pe Internet care să atragă atenţia asupra existenţei pensiunii şi să popularizeze oferta acesteia este întotdeauna binevenită. Mai puţin eficintă se dovedeşte o promovare costisitoare (presă scrisă, radio, TV), care de cele mai multe ori nu îşi justifică prin sporul de eficienţă costurile foarte ridicate. Excepţie fac revistele sau emisiunile care au ca subiect călătoriile, turismul etc.

Costurile de început
Majoritatea celor care pornesc o afacere în domeniul agroturismului sunt cei care îşi transformă propria locuinţă în pensiune. Deci costurile fazei de debut ar include acele cheltuieli determinate de mărirea suprafeţei casei, crearea unor condiţii civilizate de cazare sau extinderea facilităţilor existente, amenajarea camerelor şi anexelor, alte îmbunătăţiri (dotări grupuri sanitare, sistem de încălzire etc.).

Faţă de alte domenii de activitate, putem aprecia costurile demarării unei afaceri în turismul rural ca fiind reduse, mai cu seamă având în vedere posibilitatea realizării unora sau tuturor acestor lucrări cu forţe proprii sau cu mână de lucru locală, foarte ieftină.
Pregătire şi calificare
În cadrul serviciilor turistice în general şi în situaţia turismului rural în particular, există două mari categorii de elemente care determină succesul sau eşecul afacerii: pe de o parte dotările (construcţia, finisările, echipamentele, mobilierul etc.), iar pe de altă parte calităţile personalului (amabilitate, politeţe, discreţie, disponibilitate).
Acestea din urmă sunt elementele pe care trebuie insistat, deoarece nu costă (sau costă infinit mai puţin decât dotările ultrasofisticate) şi de multe ori au rolul decisiv în mulţumirea sau insatisfacţia turistului.

Afacere - Salon de tatuaje

De ce tatuaje? „Contactul meu cu domeniul tatuajelor s-a produs din intamplare”, spune Virgil Iordan, unul dintre pionierii acestei afaceri in Romania.

„In 1991 am plecat in Elvetia, unde mi-am gasit de lucru la o firma specializata pe gradinarit, iar locuinta care mi-a fost pusa la dispozitie de aceasta firma s-a nimerit sa fie langa un cabinet de tatuaje.

Prima data m-am dus acolo din curiozitate, sa vad cam ce presupune o asemenea activitate, si n-am rezistat tentatiei de a-mi comanda un tatuaj (unul foarte mic, pentru ca preturile erau destul de piperate). Apoi, incet-incet, m-am imprietenit cu unul dintre asociati.

Acesta a remarcat, cred, interesul meu pentru tatuaje, asa ca la un moment dat mi-a propus sa fac, timp de trei ani, o scoala in domeniu, urmand sa primesc la sfarsit o diploma de atestare ca tattoo maker. Suma ceruta avea toate sansele sa ma descurajeze – 22.000 de franci elvetieni, adica vreo 17.000 $ – , dar am acceptat pana la urma, deoarece banii puteau fi platiti in rate, pe parcursul celor trei ani.

Pregatirea a fost de la A la Z, incepand cu istoria tatuajului si terminand cu lucruri de finete, care caracterizeaza fiecare stil. Sunt „n” stiluri (bizar, primitiv, tribal, inspirate din Africa sau Polinezia, modern, haios, desen animat etc.) care pot fi executate in 200 de nuante de culori. Pe piele se poate pune orice, de la un punct pana la „Cina cea de taina”.

Unele stiluri sunt insa mai greu de aprofundat, iar rezultatele pot sa nu atinga nivelul dorit, pentru ca situatia este ca in orice domeniu al artei – exista artisti mai buni sau mai slabuti. Elementele de baza ale executiei de tatuaje se invata repede, dar ca sa te definesti ca artist iti trebuie 10-15 ani.”
plante medicinale

Demararea afacerii cu tatuaje. „Scoala urmata in Elvetia a fost mai mult un capriciu, dovada faptul ca imediat ce m-am intors in tara m-am apucat de o afacere cu textile. Credeam ca imaginea pe care o au romanii despre tatuaje este cea data de tatuajele facute prin puscarii, ca urmar m-am gandit ca tatuajul este privit aici ca un stigmat.

Dar toti prietenii mei aerau de alta parere: «In Romania sunt oameni care vor sa se tatueze, de ce nu deschizi un cabinet?», asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am apucat de treaba.

Primul pas a fost sa comand aparatura din S.U.A., de la cea mai mare firma producatoare, care are o traditie in domeniu de peste 60 de ani. Aparatul este un redresor de curent (doua bobine, un condensator si o platina) strabatut de o tija pe care sunt cositorite niste ace, intr-o matrice speciala. In momentul in care aparatul este pornit, tija incepe sa vibreze ca o mini-masina de cusut, iar acele patrund in piele la o adancime de 1-1,5 mm si lasa acolo lichidul colorat (care curge dintr-un mic rezervor aflat pe tija).

Tot setul m-a costat 5.000 $. Apoi am gasit un spatiu si l-am amenajat la standarde internationale ale unui cabinet de acest tip. Cerinta de baza este curatenia, totul trebuie sa poata sa fie spalat in fiecare zi.

Probleme cu autorizarea. „Cei de la Ministerul Sanatatii s-au mirat cand au auzit cu ce ma ocup si n-au prea stiut cum sa procedeze cu mine. Pana la urma s-au mai gandit ei si mi-au spus: «Dom’le, activitatea asta nu intra sub incidenta Ministerului, pentru ca dumneata nu insanatosesti corpul, ci doar il infrumusetezi.» Si asta a fost tot. Asa ca eu m-am concentrat pe obtinerea celorlalte avize (de la Sanepid, de la Pompieri).

Primii clienti pentru tatuaje. „Primul client a venit la o saptamana dupa ce deschisesem cabinetul, cand inca nu incepusem reclama prin ziare sau reviste. Aici fac o paranteza: in perioada aceea, la mijlocul anilor ’90, cea mai buna forma de promovare a acestui serviciu, pe langa lucrarile in sine, o constituiau fluturasii raspanditi prin locurile frecventate de tineri (parcuri, discoteci).

Revenind la primul client, acesta a fost un tip de vreo 25 de ani pe care l-a atras reclama luminoasa. A intrat, s-a uitat prin cataloage si a ales un dragon (dragonii erau la moda, alaturi de scorpioni). Apoi au urmat alti clienti, iar gusturile au devenit din ce in ce mai diversificate si mai rafinate, datorita influnetei filmelor, revistelor straine, MTV-ului etc.

La inceput veneau mai mult rockerii, pustimea, poate in virtutea dorintei de a-si imita idolii, dupa care au aparut si militari, oameni de afaceri, chiar si politisti, oameni din toate categoriile sociale. Se remarca totusi o anumita retinere, in sensul ca cei mai multi dintre clienti vor ca tauajul sa nu fie intr-un loc prea vizibil. Este chestia asta, de stigmat, se gandesc ce vor spune cunoscutii, vecinii: «Are tatuaj, inseamna ca e delincvent, anarhist, consuma doguri, se intampla ceva cu el.» De unde si pana unde? Nici macar in Biblie nu scrie ca n-aiu voie sa te tatuezi, de altfel primii executanti de tatuaje au fost preoti.”

Conditiile desfasurarii activitatii.

„Executia tatuajului este ceva absolut nedureros. Apoi, foarte important, clientul nu risca sa contacteze vreo boala, cu conditiaca operatia sa se desfasoare la un cabinet autorizat, la un profesionist care lucreaza cu respectarea tuturor normelor de igiena. Aici sunt numai lucruri de unica folosinta, care se arunca dupa utilizare – ace, manusi chirugicale, pana si surplusul de culoare care ramane dupa operatie.

In aceeasi ordine de idei, pentru protectia clientului, mi-am propus sa nu servesc persoane cardiace, hemofile, care au diabet, se afla sib influenta bauturilor alcoolice sau a drogurilor. De fapt, clientul semneaza o declaratie de acceptare prin care isi asuma raspunderea pentru eventuale efecte neplacute datorate unei probleme pe care el mi-a ascuns-o.

O alta conditie este ca el sa aiba peste 18 ani. Sub 18 ani nu lucrez decat cu consimtamantul parintilor, ca sa nu apara apoi discutii. Daca am acest consimtamant, nu este nici o problema. Am avut un caz, un parinte a venit cu baietelul lui care tocmai implinea 10 ani si mi-a cerut sa-i tatuez un cap de tigru, cadou de ziua lui. Mi-a dat semnatura, totul a fost in regula si s-a rezolvat imediat.”

Tatuaje mai deosebite. „In general, clientii au varste cuprinse intre 18 si 45 de ani. A venit insa le un moment dat un lipovean trecut de 70 de ani, care a vrut sa ii fac o cruce in stil catolic. Mi-aspus ca e batran si ca vrea ca atunci cand o sa moara sa aiba pe el o cruce. Alte cazuri interesante... Mai intra uneori in cabinet cate un client solid, inalt de 2 metri, si ma gandesc: «O sa-si puna ditamai lucrarea, ma-mbogatesc.» si cand colo el vrea doar un fluturas, o chestie foarte mica.

De obicei tatuajele se pun pe brate, pe spete, pe piept, dar am avut si operatii pe ceafa, pe cap (este o lucrare foarte dificila, nu oricine poate s-o faca) si chiar pe partea interioara a pavilionului urechii. Am lucrat si pe organele genitale, dar foarte rar. Nu am lucrat pe fata si nici nu intentionez sa lucrez in aceasta zona; singura exceptie o constituie buzele, fetele imi cer sa le trasez conturul buzelor ca sa nu le mai contureze ele cu creionul.

Clientul poate alege modelul din cataloage de specialitate, din reviste pe care le paote consulta aici sau poate veni cu modelul lui propriu. Tatuajul se poate si sterge, exista metode de indepartare cu laser in urma carora ramane o usoara urma trandafirie. Urma nu prea conteaza insa, deoarece tatuajele se sterg doar pentru ca sa se puna alt model in loc. Exista si tatuaje facute cu substante speciale care dupa o perioada de 4-5 ani se resorb in piele.”

Cat de profitabila este afacerea? „Pretul este pe centimetru patrat. Se calculeaza aria lucrarii, se inmulteste cu tariful practicat (1,5-2 lei/cmp) si se obtine suma de plata. La un tatuaj de 10/15 cm asta inseamna peste 200 de lei. Ma rog, se scot spatiile goale, se fac unele reduceri daca este vorba de un client fidel. Ca o imagine de ansamblu, in primii trei ani de functionare am avut 3.000 de clienti.

Este, totusi, o afacere cu bataie lunga, nu o chestie din care sa te imbogatesti peste noapte, o afacere pe care o desfasori intai pentru tine si abia apoi pentru cei din jur. Daca o privesti doar prin prisma banilor, fara sa-ti placa, n-o sa mearga. Odata ce aceasta activitate se va dezvolta, poate vom putea organiza si un festival, dupa modelul celor occidentale.

In Occident au loc astfel de festivaluri in care sunt prezentate modele noi si unde sunt premiati atat artistul, cat si clientul. Arta nu are limite. Ultimul model premiat a fost un ou-ochi batut cu un cui in perete, reprodus foarte frumos pe piele. A luat premiul intai, 10.000 $.”

Fapt divers cu tatuaje

Probabil unii dintre cei mai ciudati oameni din lume sunt cei care isi coloreaza pielea sau si-o strapung prin diverse metode. Cele mai noi trend-uri in domeniu nu mai sunt de ceva vreme reprezentate de tatuaje simple. Upgradarea corpului uman reprezinta o modalitate de a iesi din anonimat, ar spune unii specialist din medicina.

Psihologii, pe de alta parte, spun ca acest mod de exprimare nu este altceva decat rezultatul unor frustrari si ca doar in acest mod oamenii care apeleaza la asa ceva pot scapa de ele.

1. Cu totii cunoastem probabil cazul tanarului care a optat pentru o viata de... soparla. Dorinta irezistibila da a se alatura altei specii l-a facut totusi pe Omul-Soparla cea mai admirata (la propriu) persoana printre semenii sai, gratie numarului mare de tatuaje si implanturi pe care si le-a facut de-a lungul vremii. "Lizard Man", cum s-a autoproclamat dupa aproape un deceniu de dedicare si rabdare in ale modificarii propriului corp, si-a crestat pana si limba, pentru a semana cat mai mult cu reptila sa preferata.

2. Un alt specimen interesant este Omul-Leopard, consemnat in Guiness World Record Book ca fiind cel mai tatuat barbat. Tom Leppard, acum la varsta de 60 de ani, a parasit societatea in urma cu ani buni dupa ce a cheltuit 5.500 de lire sterline pentru a-si acoperi corpul cu pete de leopard. El traieste acum intr-o mica coliba pe insula Skye, in Scotia. O data pe saptamana, fostul soldat se deplaseaza cu un canoe pentru a-si cumpara provizii.

3. Enigma este omul care si-a tatuat intregul corp sub forma de piese de puzzle. Omul a stabilit un record de rezistenta in anul 1996, cand in Amsterdam a fost supus tatuarii de 22 de artisti profesionisti, simultan!

4. Un alt trend, care castiga din ce in ce mai mult teren in domeniul infrumusetarii corpului, sau mai bine zis in body piercing, este “gaurirea lobului frontal”. Aceasta tehnica dateaza din jurul anului 1800, cand un muncitor aflat la o mina de piatra a reusit sa-si introduca o tija metalica in cap, fara sa moara, pentru a scapa de munca silnica. Specialistii spun ca aceasta este o metoda foarte riscanta si, evident, nu sunt multi cei care se incumeta sa o practice.

5. “Urechile de elf” sunt si ele preferate celor care isi doresc sa nu treaca neobservati. Este exemplul unei tinere din Anglia, probabil fan "Lord Of The Rings", care a dorit sa aiba "urechi de elf", pentru ca, a declarat ea, considera ca o caracterizeaza foarte bine.

6. Tatuajele invizibile devin din ce in ce mai populare si la noi in tara. Ele sunt mai delicate, mai putin vizibile pe timpul zilei si, in plus, pot fi ascunse de ochii parintilor sau ai altor rude care nu sunt foarte deschise ideii...

7. Mai putin dureroasele tatuaje realizate prin bronzare reprezinta o solutie pentru cei care nu sunt adeptii tatuajelor permanente, dar vor sa isi decoreze cumva pielea.

8. Scarificarea este intr-adevar cea mai veche, dar si cea mai dureroasa metoda de mutilare sau, altfel spus, de modificare a corpului. Specialistii produc incizii in forma modelului ales de client pe suprafata pielii si dupa cateva saptamani de grija permanenta pentru ca ranile sa nu se infecteze, corpul devine “tatuat” cu cele mai sexy... cicatrici.

Sursa: www.yuppy.ro

Cultivarea ciupercilor Pleurotus aduce anual milioane de lei in buzunarul romanilor!

De ce sunt ciupercile Pleurotus atat de cautate?

Ciupercile sunt recomandate si ca aliment dietetic, prin faptul ca nu contin amidon. Sunt recomandate in alimentatia diabeticilor si a celor care nu pot consuma grasimi. Digestia ciupercilor este usoara si chiar un consum mai abundent se poate face fara nici un pericol de ingrasare.

Studiile mai arata ca ciupercile au proprietati stimulative, organice si cerebrale si sunt remineralizante pentru organismul uman.

Pe langa valoarea nutritiva, actiunea dietetica si terapeutica, ciupercile sunt apreciate pentru gustul lor placut! Pot fi savurate pe toata perioada anului deoarece se pot cultiva indiferent de anotimp!

Oamenii au inceput sa creada in mancarea sanatoasa! Acesta este factorul principal care iti aduce succesul in afacerea ta cu ciuperci!

Avantajele ciupercilor Pleurotus fata de celelalte ciuperci de cultura!

Comparativ cu ciupercile Agaricus, ciupercile Pleurotus necesita investitii mult mai reduse deoarece:

- pot fi cultivate si in spatii cu izolare termica mai mica, fiind rezistente la variatii termice diurne de +10-12 grade Celsius;

- sunt rezistente la inghet, putand suporta pana la -20 de grade Celsius;

- pot fi cultivate in regim termic de 10-30 grade Celsius sezonier si intensiv;

- sunt mai rezistente la atacul diferitelor boli criptogamice si nu necesita aplicarea de tratamente cu pesticide si deci, cheltuielile sunt mai reduse;

- volumul de manopera exprimat prin productivitate este mult mai mic la ciupercile Pleurotus, respectiv 4-5 t ciuperci/om la cultura clasica si 6-7 t la cultura intensiva.

Povestea reusitei lui Gheorghe Barbulescu

Din 1958 si pana in 1991, Gheorghe Barbulescu a fost directorul magazinului "Muzica" din Bucuresti. Odata cu pensionarea a hotarat sa-si dezvolte propria afacere, punand in practica ce stia de o viata.

Asa ca a infiintat o mica firma, la subsolul casei sale din Piata Lahovari, unde se ocupa cam de tot ce are legatura cu instrumentele muzicale: reparatii, evaluari, expertize, vanzari, consignatie.

Interesul lui Gheorghe Barbulescu pentru afaceri este, de fapt, mult mai vechi si la baza lui sta o intamplare banala: "In urma cu aproape 60 de ani am cumparat un acordeon stricat de la o ruda care avea nevoie de bani. Am dat pe acordeon 3.000 de lei ca sa-mi ajut ruda si, dupa un timp, cand am avut eu nevoie de bani, am zis sa-l vand, ca ma tot impiedicam de el. L-am reparat, apoi am publicat un anunt la mica publicitate, gandindu-ma ca daca iau 6.000 de lei pe lei sunt multumit. Mi s-au oferit pe loc 25.000."

Asta se intampla prin 1950. A fost punctul de start al unei afaceri simple, care consta in achizitionarea de acordeoane din tara si vanzarea lor la Bucuresti, prin intermediul unui magazin de instrumente muzicale de pe Lipscani. La magazinul acela a invatat Gheorghe Barbulescu meserie.

Si asta i-a permis sa isi deschida, la inceputul anilor ’50, propriul magazin, undeva in apropierea Pietei Unirii. “Eram vreo 30 de comercianti acolo, eu singurul roman, restul evrei. Locul era bun, ca acolo intorceau vreo patru tramvaie si se creau o aglomeratie si-o harmalaie de nedescris. Ma ocupam cu patefoane dintr-acelea cu palnie de alama, care se vand acum cu 30 de milioane de lei, dar m-am extins si la acordeoane, muzicute, viori.”

Afacerea a mers foarte bine, dar, din pacate, comunistii proaspat veniti la putere au avut un cuvant decisiv de spus vizavi de initiativa sa privata. Sicanele de tot felul la care a fost supus l-au determinat sa inchida afacerea si “sa se incadreze in campul muncii”, la proaspat infiintatul magazin “Muzica” (in 1954).

Aproape 40 de ani director la “Muzica”
Perioada petrecuta aici, aproape 40 de ani, a insemnat realizarea profesionala pentru Gheorghe Barbulescu: specializari in strainatate, cursuri de perfectionare, vizite in toate tarile socialiste plus Franta, Italia, RFG, o acumulare continua de experienta. Spune ca el a influentat infiintarea la Reghin a fabricii de instrumente muzicale, insistand ca acolo era cel mai bun material.

De altfel, „in doua tari din lume se gaseste lemn de calitate, pentru instrumente: in Romania si in nordul Iugoslaviei. Cel mai bun e insa la noi – paltin cret de pe Valea Burgului. Din pacate, comunistii au taiat padurile in nestire. Faceau din lemn de rezonanta cercuri de gimnastica pentru export”.

Si astazi, dansul continua sa-si faca tot de la Reghin aprovizionarea pentru magazinul sau din Piata Lahovari, dar intr-o mai mica masura. Pentru ca „aproape 70% din material mi-l procur prin dezmembrarea instrumentelor muzicale care nu se mai pot folosi si pe care le cumpar de la diferiti clienti”.

O parte din acest material este folosit la repararea altor instrumente, dar cea mai mare parte a pieselor ramase, in special cele din alama, sunt cumparate de diverse baruri si restaurante pentru decoratii interioare. „Am fost uimit sa vad cate localuri sunt interesate de instrumentele muzicale, in special de cele inutilizabile. Probabil ca moda vine din Italia, unde este obiceiul sa fie atarnat in fiecare casa cel putin un instrument”.
mobila

Un domeniu cu putini profesionisti
Fiind singurul expert recunoscut oficial, dupa cum sustine, crede ca “mai toate instrumentele sunt falsuri. Pe toate viorile gasesti scris Stradivarius si acest lucru nici macar nu e considerat o escrocherie, caci se considera ca este reprodus modelul original. Asa ca, mare atentie la ce cumperi si mai ales la ce pret cumperi!”

Gheorghe Barbulescu a vazut de-a lungul vietii si viori de mare valoare. „Stradivarius a facut aproximativ 1.000 de viori. Acum, in lume, nu circula decat vreo sase. Mie mi-au trecut prin mana cinci viori de acest fel (…) Cand vad o vioara, eu nu ma uit la eticheta: ma uit cum e lucrata in interior, cum e lacul si cat de veche e. Daca vezi mii si mii de viori, poti face din ochi diferenta dintre un fals si un original. Imi trebuie doar cateva minute ca sa spun daca o vioara e de fabrica sau e facuta de maestru”.

Tarifele pe care le practica pentru evaluari si reparatii sunt mici pentru ca doar asa iti poti face azi o piata in domeniu. “Daca vrei sa te imbogatesti peste noapte, nu tine. Dar, cu putina rabdare, poti scoate un profit bun”. Spre exemplu, o evaluare costa doar 150.000 de lei, la reparatii preturile sunt mai mari. “Azi, in Romania, reparatia instrumentelor muzicale este o problema, pentru ca mana de lucru este rara si scumpa. Un mester de la Reghin prefera sa construiasca o vioara pe care ia sapte-opt milioane de lei, in loc sa repare una cu maximum 500.000 de lei.”

Despre meseria lui, crede ca e una din cele mai usoare. „Nu e mare filozofie sa desfaci o vioara, sa vezi cum vine un calus. Nu-ti trebuie decat rabdare”. Acum cauta sa predea stafeta vreunui pusti pasionat de instrumente, dar nu a gasit inca omul potrivit. „Poate ca unora aceasta meserie li se pare monotona. Nu si mie. Este atat de mult de lucru… Iti trebuie doar pasiune”.

Ghid privind planurile de afaceri

I. De ce este necesar un plan de afaceri?
II. Cum trebuie să arate un plan de afaceri?
III. Care sunt componentele principale ale unui plan de afaceri?
1. Ce cuprinde rezumatul planului de afaceri?
2. Ce cuprinde descrierea firmei?
3. Cum trebuie prezentate obiectivele afacerii?
4. Cum trebuie prezentat produsul?
5. Cum trebuie prezentată piaţa?
6. Cum trebuie prezentaţi clienţii
7. Cum trebuie prezentată concurenţa?
8. Cum trebuie prezentaţi furnizorii?
9. Cum trebuie prezentat procesul tehnologic?
10. Cum trebuie descrisă investiţia propusă?
11. Cum trebuie prezentat personalul necesar?
12. Cum trebuie prezentate activităţile de desfacere?
13. Cum trebuie prezentate activităţile de promovare a vânzărilor?
14. Cum trebuie prezentate diferitele aspecte legale ale activităţii?
IV. Ce reprezintă proiecţiile financiare?
1. Ce venituri va aduce afacerea?
2. Care vor fi cheltuielile?
3. Care va fi rentabilitatea scontată a afacerii?
4. Care vor fi principalii indicatori financiari?
5. Care sunt documentele financiare necesare?
6. Cum se determină suma necesară?
V. Cum este utilizat planul de afaceri în activitatea de control al activităţii?
VI. I. De ce este necesar un plan de afaceri?
Mulţi întreprinzători sunt nevoiţi să întocmească un plan de afaceri abia atunci când acesta le este solicitat de un potenţial investitor. Un plan de afaceri este însă util nu numai finanţatorilor externi, ci şi proprietarilor firmei – în fapt, redactarea sa ar trebui să fie unul din primii paşi în iniţierea oricărei afaceri. Planul de afaceri poate da o primă imagine asupra perspectivelor reale ale afacerii; pot fi astfel evitate pierderile provocate de proiecte neviabile înainte ca ele să se fi produs efectiv.
Întocmirea planului de afaceri permite:
• stabilirea realistă a necesarului de resurse şi a surselor din care acestea pot fi obţinute;
• încadrarea în timp a etapelor afacerii;
• coordonarea fazelor viitoare ale afacerii şi rezolvarea eventualelor neconcordanţe.
Întreprinzătorii sunt 'forţaţi” să ia în considerare aspecte care le-ar putea scăpa la o abordare mai superficială. Pot fi descoperite astfel puncte slabe ale afacerii sau idei noi care ar putea să îi sporească rentabilitatea. Nimeni nu se aşteaptă ca previziunile planului de afaceri să se regăsească integral în realizările efective; totuşi, în cazul în care planul este bine întocmit, datele sale pot servi ca un instrument util de control al rezultatelor obţinute.
Planul de afaceri reprezintă, în acelaşi timp, o cerinţă a investitorilor externi (creditori sau acţionari potenţiali). Aceştia trebuie să afle dintr-un plan de afaceri:
• în ce constă afacerea;
• motivele pentru care afacerea este profitabilă;
• capitalul necesar;
• rentabilitatea scontată.
Planul de afaceri nu este singurul aspect luat în considerare de potenţialii finanţatori; însă un plan de afaceri care dovedeşte că nu există o strategie coerentă a proprietarilor afacerii va îndepărta cu siguranţă orice investitor.

II. Cum trebuie să arate un plan de afaceri?
Nu există o structură fixă a planului de afaceri, aceasta poate varia funcţie de cerinţele informaţionale cărora trebuie să le răspundă planul de afaceri - de exemplu, funcţie de:
• destinatarul final: proprietarii afacerii sau investitorii potenţiali;
• vechimea firmei: planul de afaceri pentru o firmă nouă va fi diferit de cel pentru un proiect al unei firme existente;
• specificul activităţii firmei;
• amploarea proiectului de afaceri.
Există însă elemente de bază care se regăsesc în majoritatea planurilor de afaceri:
• scurtă prezentare a firmei, a misiunii, obiectivelor şi strategiei sale;
• descrierea produsului sau serviciului său şi a pieţei căreia i se adresează;
• descrierea strategiei de vânzări;
• descrierea concurenţei;
• diverse proiecţii financiare.
Planul de afaceri destinat potenţialilor finanţatori trebuie să îi convingă pe aceştia de viabilitatea proiectului propus. Autorul său va trebui să aibă capacitatea de a pune în lumină avantajele afacerii, fără ca aceasta să dăuneze însă realismului planului prezentat. Persoanele care vor examina planul au în general suficientă experienţă pentru a detecta aprecierile exagerat de optimiste. Dacă dezvoltarea afacerii este mai lentă decât se aprecia, s-ar putea ca firma să fi atras prea multe resurse costisitoare; dacă aceasta e prea rapidă, firma s-ar putea să nu poată utiliza întregul potenţial din cauza lipsei de fonduri.

III. Care sunt componentele principale ale unui plan de afaceri?
De regulă, un plan de afaceri conţine o serie de componente obligatorii:
• rezumatul planului de afaceri;
• cuprinsul planului;
• prezentarea produsului firmei;
• piaţa-ţintă şi concurenţa;
• procesul de producţie şi furnizorii;
• strategia de marketing;
• vânzările preconizate;
• previziunile financiare;
• necesarul de finanţare.
III.1 Ce cuprinde rezumatul planului de afaceri?
Rezumatul planului de afaceri trebuie să conţină, într-o formă succintă, date referitoare la:
• istoricul firmei (în cazul firmelor deja existente);
• domeniul/domeniile de activitate;
• misiunea firmei, obiectivele pe termen lung şi cele pe termen scurt;
• conducerea firmei (experienţă, rezultate);
• caracteristicile produsului/serviciului;
• descrierea pieţei (perspective de creştere, concurenţa);
• sumarul proiecţiilor financiare şi suma de bani solicitată.

III.2 Ce cuprinde descrierea firmei?
În cazul firmelor deja existente, este necesară o prezentare a trecutului firmei şi a performanţelor sale. Această prezentare trebuie să conţină referiri la:
• Conducerea firmei: responsabilităţi, pregătire, experienţă/ locuri de muncă anterioare (Se pot anexa şi CV-urile persoanelor-cheie implicate în activitatea respectivă). Prezentarea conducerii firmei/a iniţiatorilor afacerii este necesară şi în cazul noilor afaceri.
• Contribuţia proprietarilor/managerilor la capitalul firmei. O participare importantă poate fi interpretată ca un semn clar al interesului şi implicării proprietarilor în afacere, ceea ce reprezintă una din cheile succesului acesteia.
• Numărul de salariaţi existenţi. Se poate face o detaliere pe domenii de activitate (de exemplu personal direct productiv/personal administrativ), pe niveluri de pregătire profesională etc. Ca o anexă suplimentară, poate fi prezentată organigrama firmei.
• Produsele/serviciile actuale (enumerare, caracteristici, rentabilitate, avantaje competitive).
• Locul în care se desfăşoară activitatea şi implicaţiile acestei situaţii (de exemplu privind utilităţile, forţa de muncă etc.).
• Principalii furnizori de materii prime şi materiale (enumerare, ponderea fiecăruia, eventual şi date referitoare la forma lor de proprietate şi la localizarea geografică - poate fi relevantă, de exemplu, distincţia între furnizorii interni şi cei externi şi, în cazul celor din urmă, între cei din ţările membre ale Uniunii Europene şi cei din alte zone ale lumii).
• Dotările cu maşini, utilaje, mijloace de transport etc., imobilele deţinute (trebuie precizat dacă acestea sunt proprietatea firmei sau sunt numai închiriate sau obţinute prin leasing).
• Clienţii actuali. Garanţia viitorului oricărei firme este reprezentată de orientarea spre piaţă; din acest motiv, firma trebuie să dovedească o bună cunoaştere a clienţilor săi. În cazul în care există un număr redus de clienţi, pot fi prezentate date referitoare la fiecare (pondere în totalul vânzărilor, formă de proprietate, localizare geografică etc.). Dacă care este vorba, de exemplu, de desfacere cu amănuntul, vor fi prezentate date care caracterizează grupul/grupurile de cumpărători (număr mediu de clienţi, valoarea medie a vânzărilor către un client, caracteristici de vârstă, statut social etc.).
• Principalii concurenţi (enumerare, ponderea lor pe piaţă şi poziţia firmei faţă de aceştia, explicaţii ale acestei situaţii).

III.3 Cum trebuie prezentate obiectivele afacerii?
Planul de afaceri trebuie să demonstreze că iniţiatorii proiectului au o idee clară asupra a ceea ce îşi propun să realizeze. Un finanţator care citeşte un plan de afaceri trebuie să vadă care sunt scopurile afacerii şi care sunt obiectivele în următoarele luni sau în următorii ani. Vor trebui prezentate misiunea/scopul principal al firmei, obiectivele sale pe termen mediu (unde vrem să ajungem în următorii 3-5-7 ani?), precum şi cele pe termen scurt (ce urmează să facem imediat?).
Strategia de atingere a acestor scopuri trebuie de asemenea prezentată într-un mod convingător. Prezentarea obiectivelor firmei trebuie să evite exprimările vagi sau excesiv de optimiste. Formulările care s-ar potrivi pentru orice domeniu de activitate – sau numai într-o lume ideală – reprezintă o dovadă a lipsei unei strategii coerente.
E bine să evitaţi aspectele prea tehnice sau detaliile inutile. Totuşi, cei care citesc planul de afaceri trebuie să înţeleagă ideile principale ale afacerii.

III.4 Cum trebuie prezentat produsul?
Este esenţial să faceţi cât mai bine înţeleasă nevoile consumatorilor cărora le răspunde produsul/serviciul dumneavoastră.
Planul de afaceri trebuie să ofere o descriere suficient de detaliată a produsului/serviciului firmei. În cazul în care un investitor potenţial nu înţelege în ce constă produsul respectiv, s-ar putea să nu mai aveţi ocazia să oferiţi explicaţii suplimentare. În cazul în care este vorba de un produs/serviciu existent, poate fi prezentată experienţa firmei în domeniu, capacităţile de producţie existente, competenţele tehnice acumulate, performanţa în domeniul vânzărilor etc. În cazul în care este vorba de un produs/serviciu nou vor fi prezentate avantajele care permit firmei obţinerea acestuia şi acţiunile care mai trebuie întreprinse până la începerea activităţii normale. Poate fi anexat şi un buget special al lucrărilor necesare până la ieşirea pe piaţă sau un buget de cercetare. Existenţa unui brevet sau a altor drepturi exclusive asupra produsului sau serviciului reprezintă un avantaj pentru firmă şi va fi desigur menţionată în planul de afaceri.
Calitatea şi preţul produsului reprezintă aspecte principale care nu pot lipsi din nici un plan de afaceri. Ele sunt esenţiale în poziţionarea firmei faţă de clienţi şi concurenţă. O calitate inferioară reprezintă un risc crescut de pierdere a clienţilor în faţa concurenţilor; în acelaşi timp, cheltuielile pentru îmbunătăţirea produsului nu vor fi recuperate dacă nu corespund percepţiilor clienţilor. Imaginea despre calitatea produsului poate fi îmbunătăţită prin garanţiile sau alte servicii postvânzare oferite. Alegerea preţului produsului este un aspect extrem de important; multe modele de planuri de afaceri sugerate de finanţatori solicită aprecieri ale preţului produsului în comparaţie cu cele ale concurenţei. În cazul în care preţul este mai ridicat, trebuie să arătaţi ce îi va determina pe clienţi să cumpere de la dumneavoastră. Ceea ce contează este rentabilitatea pe care o poate aduce produsul la un anumit nivel de preţ. Dacă aveţi mai multe produse sau servicii, veţi prezenta caracteristicile fiecăruia şi ponderea estimată în totalul vânzărilor. Orientarea spre un produs sau un serviciu unic reprezintă un risc, în special în cazul în care piaţa este îngustă sau preferinţele consumatorilor se modifică rapid. În acelaşi timp, extinderea în domenii în care nu aveţi experienţă reprezintă şi ea un risc. Un produs sau serviciu uşor de imitat s-ar putea să nu ofere suficientă protecţie în faţa concurenţei.
Diverse documentaţii cu caracter prea tehnic pot fi anexate la planul de afaceri – sau pot fi preluate în cadrul unui studiu de fezabilitate.

III.5 Cum trebuie prezentată piaţa?
Lansarea unui produs sau serviciu trebuie precedată de studierea pieţei potenţiale. Trebuie să estimaţi mărimea pieţei pentru produsul respectiv (şi pentru categoria de produse din care face parte), precum şi cota de piaţă pe care o deţineţi/vă propuneţi să o deţineţi. Dacă este o piaţă prea îngustă, s-ar putea să nu mai fie loc pentru încă un producător. A spune că firma deţine o cotă insignifiantă dintr-o piaţă foarte mare nu are o relevanţă prea mare. Identificarea segmentelor pieţei căreia vă adresaţi este foarte importantă pentru determinarea ariei pe care o va deservi efectiv firma. Prin delimitarea segmentului de piaţă al firmei determinaţi şi caracteristicile principale ale viitorilor clienţi. O definire prea vagă poate fi interpretată ca un semn al unei strategii neclare; acumularea de prea multe caracteristici în definirea segmentului de piaţă poate avea însă un efect similar. Este bine dacă aduceţi o susţinere solidă a criteriilor alese în segmentarea pieţei.
De asemenea, trebuie să identificaţi şi tendinţele de viitor de pe piaţă: potenţialul de creştere, orientările viitoare ale consumatorilor, posibilitatea intrării/ieşirii de pe piaţă a unor concurenţi etc.

III.6 Cum trebuie prezentaţi clienţii?
Orice întreprinzător trebuie să fie orientat către piaţă. O afacere nu va avea succes dacă nu răspunde unor necesităţi reale ale consumatorilor. Planul de afaceri trebuie să dovedească o bună cunoaştere a clienţilor potenţiali.
În cazul în care există un număr limitat de cumpărători – de exemplu firme interesate de un anumit tip de utilaj – se poate face o prezentare detaliată a acestora cuprinzând, de exemplu, date referitoare la:
• numele/denumirea clienţilor;
• forma de proprietate;
• localizarea geografică;
• domeniul de activitate;
• cifra de afaceri;
• mărimea estimată a comenzilor şi ponderea în totalul vânzărilor estimate etc.
În cazul în care aveţi deja comenzi sau contracte încheiate cu clienţii respectivi, acest lucru trebuie menţionat. Copii ale contractelor/comenzilor respective pot fi anexate la planul de afaceri.
În cazul în care există mulţi cumpărători – de exemplu, în cazul unui magazin cu amănuntul – datele prezentate vor fi diferite:
• numărul potenţial al cumpărătorilor;
• caracteristicile clienţilor: venituri medii, vârstă, statut social, interes pentru produsele noi;
• valoarea medie a unei cumpărări şi frecvenţa cumpărărilor etc.
În cazul în care există mai multe produse, analiza trebuie făcută pentru clienţii fiecărui produs. Planul de afaceri trebuie să prezinte foarte clar căror necesităţi ale clienţilor se adresează produsul respectiv şi care sunt factorii care îi determină pe clienţi să cumpere produsele firmei. În cazul în care firma se orientează spre un segment specific de piaţă, acesta trebuie clar delimitat.
Este posibil ca, într-o primă fază, produsul să atragă numai clienţii 'inovatori”, urmând ca persoanele/firmele care vor constitui piaţa de bază a firmei să înceapă să cumpere mai târziu. Acest lucru trebuie avut în vedere la întocmirea planului de afaceri.
În întocmirea planului de afaceri ar trebui luată în considerare şi sensibilitatea clienţilor faţă de preţul produsului. În anumite cazuri, s-ar putea ca un preţ mai ridicat să constituie pentru cumpărători un semn al unei calităţi mai ridicate, iar un preţ redus poate părea suspect. În cazul în care există o piaţă 'captivă” sau este vorba de produse de bază, creşterea preţurilor poate creşte încasările firmei; acest lucru nu este însă deloc adevărat în orice situaţie! Ar fi de preferat ca întocmirea planului de afaceri să fie precedată de efectuarea unui studiu de piaţă care să sondeze interesul clienţilor potenţiali pentru produsul/serviciului respectiv. Acest studiu poate părea costisitor, dar este în orice caz mai ieftin decât o afacere începută şi eşuată din cauza aprecierii greşite a nevoilor consumatorilor. Evident că rezultatele studiului de piaţă nu vor fi întotdeauna confirmate întocmai de evoluţiile ulterioare şi că intuiţia întreprinzătorului îşi are şi ea rolul ei – dar necunoaşterea interesului real al clienţilor pentru produs este cauza principală a eşecului unei afaceri.

III.7 Cum trebuie prezentată concurenţa?
Datele referitoare la concurenţi sunt adesea greu de obţinut, dar se pot dovedi extrem de utile. Dacă aflaţi, de exemplu, că o firmă importantă din domeniu intenţionează să se extindă pe piaţa pe care v-aţi propus să o acoperiţi, s-ar putea să trebuiască să vă modificaţi strategia.
În general, un plan de afaceri trebuie să indice:
• care sunt principalii concurenţi, localizarea lor şi segmentele de piaţă pe care le deservesc;
• care sunt tipurile de produse/servicii pe care le produc;
• calitatea şi preţurile produselor, reducerile de preţ oferite clienţilor, garanţii, servicii post-vânzare;
• care sunt cotele de piaţă ale concurenţilor;
• avantajele competitorilor în ceea ce priveşte reputaţia, fidelitatea clientelei, canalele de distribuţie.
Planul de afaceri trebuie să demonstreze că există un segment de piaţă care poate fi deservit în mod profitabil de către firmă şi să arate de ce acesta nu este şi nu va fi preluat de către concurenţi. Este important de asemenea să previzionaţi reacţia concurenţei la apariţia/ extinderea afacerii dumneavoastră şi să prezentaţi strategia prin care îi veţi face faţă.

III.8 Cum trebuie prezentaţi furnizorii?
Planul de afaceri trebuie să conţină şi date referitoare la furnizorii de materii prime, materiale, utilaje şi servicii ale firmei. Vor fi prezentate:
• caracteristicile furnizorilor (localizare geografică, experienţă în domeniu, formă de proprietate etc.);
• materii prime, servicii etc. furnizate, valoarea achiziţiilor preconizate;
• modul în care se va derula activitatea de aprovizionare (transport, eventuali intermediari, depozitare etc.);
• modalităţi de plată.
La planul de afaceri se pot anexa şi oferte ale furnizorilor. Un eventual finanţator trebuie să fie convins că aveţi asigurate condiţiile de desfăşurare a afacerii, că v-aţi ales bine furnizorii şi că nu vor apărea costuri neprevăzute pe parcurs.

III.9 Cum trebuie prezentat procesul tehnologic?
În cazul în care este vorba de o activitate de producţie, va trebui să daţi şi detalii în legătură cu procesul tehnologic:
• etapele principale ale procesului tehnologic, timpul necesar fiecărei etape;
• cerinţe privind aprovizionarea cu materii prime şi materiale, calitatea şi preţul acestora;
• necesarul de utilaje;
• asigurarea cu utilităţi;
• organizarea producţiei, servicii anexe;
• impactul asupra mediului (eventual studiu de impact).

III.10 Cum trebuie descrisă investiţia propusă?
În cazul în care afacerea prezentată implică şi efectuarea de investiţii, planul de afaceri va trebui să conţină date referitoare la:
• obiectul investiţiei;
• necesităţile de proiectare;
• modul de realizare (în regie/în antrepriză) şi etape;
• furnizorii de utilaje şi materiale;
• etape/graficul de realizare a investiţiei;
• modificări necesare la clădirile şi echipamentele existente;
• valoarea investiţiei;
• durata de recuperare a investiţiei, rata internă de rentabilitate.
Descrierea investiţiei inclusă în planul de afaceri trebuie să cuprindă datele esenţiale, evitând însă aspectele prea tehnice. Documentaţia detaliată poate fi anexată la plan (se pot anexa proiecte, avize, oferte ale furnizorilor de utilaje etc).

III.11 Cum trebuie prezentat personalul necesar?
Iniţierea/extinderea unei afaceri implică găsirea angajaţilor potriviţi. Succesul afacerii va depinde în mare măsură de existenţa unui personal bine pregătit şi motivat. Planul de afaceri va trebui să prezinte numărul de angajaţi necesari şi calificările acestora.
Trebuie să precizaţi de unde vor proveniţi aceşti angajaţi: pot fi angajaţi existenţi ai firmei, redistribuiţi de la alte compartimente sau pot fi angajaţi noi. Angajarea de persoane aflate în şomaj poate fi un avantaj în obţinerea unor finanţări.
Este de aşteptat ca afacerea să se extindă în anii următori; în acest caz, ar fi bine să arătaţi de unde vor proveni angajaţii necesari (eventual, cum veţi asigura nivelul de calificare corespunzător). În cazul în care veţi organiza cursuri de pregătire în cadrul firmei, va trebui să includeţi şi o estimare a acestui tip de cheltuieli. Preocuparea pentru perfecţionarea personalului reprezintă un aspect pozitiv, dar va trebui să prezentaţi şi modul în care vă asiguraţi de fidelitatea angajaţilor în care aţi investit.
Planul de afaceri va trebui să conţină şi o scurtă referire la responsabilităţile angajaţilor; se poate anexa şi o organigramă. Un potenţial investitor poate fi interesat de exemplu de raportul dintre personalul administrativ şi cel direct productiv.
Veţi include de asemenea şi date referitoare la salarizarea personalului, la totalul cheltuielilor cu personalul şi la ponderea acestora în totalul cheltuielilor firmei. Trebuie să conturaţi o imagine clară cu privire la modul de motivare şi coordonare a angajaţilor.

III.12 Cum trebuie prezentate activităţile de desfacere?
Veţi prezenta date referitoare la modalitatea de vânzare a produsului/serviciului (de exemplu, prin magazine proprii, prin mici magazine de cartier sau prin supermagazine, comenzi prin poştă etc.). Pot fi alese mai multe metode, dar orice alegere trebuie justificată. În cazul în care hotărâţi să vindeţi produsul prin distribuitori specializaţi, va trebui să prezentaţi ponderea fiecăruia, aria geografică/categoriile de clienţi acoperite, contractele/comenzile deja existente, avantajele pe care le acordaţi acestora pentru a vă asigura de fidelitatea lor.

III.13 Cum trebuie prezentate activităţile de promovare a vânzărilor?
Prezentarea strategiei de marketing trebuie să se regăsească şi ea în planul de afaceri. Va trebui să prezentaţi principalele acţiuni legate de produs, preţ, promovare şi distribuţie care vor atrage şi păstra interesul clienţilor. Pentru a întocmi un buget de promovare a vânzărilor, va trebui să vă decideţi mai întâi asupra metodelor de promovare adecvate. Trebuie să definiţi mesajul pe care vreţi să îl transmiteţi clienţilor şi să alegeţi mijloacele potrivite pentru a-l transmite (publicitate, lansare oficială, reduceri promoţionale de preţuri, relaţii publice etc.). În fiecare caz trebuie să comparaţi cheltuielile necesare cu beneficiile care se pot obţine. Bugetul de marketing nu se referă numai de publicitate. Va trebui să includeţi aici şi alte cheltuieli, de genul celor de explorare sau monitorizare a pieţei.

III.14 Cum trebuie prezentate diferitele aspecte legale ale activităţii?
în cadrul planului de afaceri va trebui prezentată şi situaţia aprobărilor şi avizelor oficiale obţinute deja sau care vor trebui obţinute, precum şi alte aspecte relevante legate de legislaţia în domeniu (de exemplu calificări necesare, existenţa unor licenţe sau brevete, probleme de mediu etc.).

IV. Ce reprezinta proiecţiile financiare?
Oricât de interesantă şi de novatoare este o afacere, un investitor este interesat, în cele din urmă, de aspectele financiare ale afacerii în care se implică. Din acest motiv, trebuie acordată toată atenţia documentelor referitoare la aspectele financiare ale afacerii prezentate prin intermediul planului de afaceri (evoluţia estimată a veniturilor şi cheltuielilor afacerii pentru următoarea perioadă de timp - de regulă următorii câţiva ani, indicatori de rentabilitate etc.).
IV.1 Ce venituri va aduce afacerea?
Un element cheie al oricărui plan de afaceri îl reprezintă volumul anticipat al vânzărilor. Analiza nevoilor clienţilor, a caracteristicilor produsului, a dinamicii pieţei şi a strategiilor concurenţilor vă vor ajuta în acest sens. Este important de cunoscut numărul cumpărătorilor potenţiali, posibilitatea de a stabili legături pe termen lung cu aceştia, frecvenţa şi mărimea comenzilor, cota de piaţă pe care o veţi deţine etc. În funcţie de aceste date vă puteţi ajusta şi politica de preţuri. În cazul în care vânzările au o sezonalitate accentuată, acest lucru trebuie luat în considerare în elaborarea bugetului afacerii şi determinarea necesarului de finanţare. Trebuie să evitaţi atât perioadele cu resurse neutilizate, cât şi insuficienţa acestora. Este bine să evaluaţi şi cât de solide sunt estimările dumneavoastră cu privire la venituri. Daca sunteţi vulnerabil la un atac din partea concurenţei sau la o schimbare bruscă în preferinţele consumatorilor este indicat să verificaţi dacă aveţi capacitatea de a depăşi aceste situaţii.

IV.2 Care vor fi cheltuielile?
Un volum mare al încasărilor nu este o realizare prea mare dacă nivelul cheltuielilor este încă şi mai ridicat. Volumul cheltuielilor trebuie previzionat cu atenţie şi monitorizat pe tot parcursul derulării afacerii. Cheltuielile pe care urmează să le angajaţi nu vor avea o structură omogenă şi, din acest motiv, trebuie să distingeţi între diferitele destinaţii ale resurselor de care dispuneţi.
O primă distincţie importantă este cea dintre cheltuielile iniţiale – care vor fi efectuate pentru a pune în mişcare noua afacere – şi cele aferente activităţii curente după atingerea parametrilor propuşi. Primele trebuie efectuate de regulă o singură dată, în perioada iniţială, perioadă în care şi afacerea este mai vulnerabil. Cea de-a doua categorie de cheltuieli va avea un nivel mai stabil în timp, dar este şi mai îndepărtată în timp faţă de momentul întocmirii planului de afaceri. Este foarte important să aveţi un grafic al celor două categorii de cheltuieli şi să determinaţi cu precizie momentul în care afacerea va începe să funcţioneze la capacitatea normală. În cazul în care acest moment este mai îndepărtat în realitate decât aţi crezut iniţial, s-ar putea ca rentabilitatea afacerii să nu mai fie cea scontată. Atunci când previzionaţi cheltuielile cu activitatea curentă, va trebui să determinaţi şi mărimea stocurilor necesare. Un volum prea mare va ţine resurse imobilizate în mod inutil, în timp ce un volum prea redus creează riscul unor întreruperi forţate ale activităţii. Va trebui să puteţi justifica nivelul pentru care aţi optat.
O altă distincţie importantă este cea între cheltuielile fixe – cele care trebuie suportate şi atunci când nu se desfăşoară vreo activitate 'productivă” – şi cele variabile – de exemplu, cheltuielile cu materiile prime sau salariile personalului direct productiv. Este recomandabil ca această grupare a cheltuielilor să fie precedată de o analiză atentă – distincţia perfectă dintre cele două categorii există mai degrabă în teorie decât în practică. De exemplu, banii investiţi într-un utilaj specializat vor fi mai greu de recuperat decât cei investiţi într-un utilaj cu mai multe întrebuinţări posibile în cazul eşecului afacerii, este mai uşor să reduceţi volumul aprovizionărilor cu materii prime decât să concediaţi salariaţi, fie ei şi 'direct productivi”. Chiar dacă formatele standard ale unui plan de afaceri nu includ astfel de detalii, ele sunt necesare în formarea unei imagini realiste asupra viitorului afacerii. Mai ales în cazul în care aveţi mai multe produse/servicii, este bine să determinaţi cheltuielile, veniturile şi rentabilitatea pe unitate de produs.

IV.3 Care va fi rentabilitatea scontată a afacerii?
Datele referitoare la veniturile şi cheltuielile previzionate vor da o imagine asupra rentabilităţii afacerii. În aprecierea acestei rentabilităţi este bine să evaluaţi cum vor arăta rezultatele în cazul în care apar evenimente neprevăzute. Dacă rezultatele arată bine pe hârtie dar, de exemplu, întârzierea în obţinerea unui spaţiu adecvat cu câteva luni transformă profitul în pierderi, este bine să vă luaţi măsuri de siguranţă. Analiza de sensibilitate dă imaginea evoluţiei rezultatelor în cazul în care anumite evoluţii nefavorabile afectează activitatea firmei. De exemplu, puteţi estima profitul firmei în cazul în care vânzările sunt cu 20% sub cele programate, sau costurile cresc cu 10%. Probabil nu veţi putea anticipa toate lucrurile care s-ar putea întâmpla, dar este bine să analizaţi măcar impactul unor evenimente cât de cât previzibile. În plus, includerea unei analize de sensibilitate în planul de afaceri creează o impresie pozitivă unui potenţial finanţator.

IV.4 Care vor fi principalii indicatori financiari?
Indicatorii financiari sunt deosebit de importanţi pentru un potenţial investitor. De obicei, trebuie incluşi:
• Indicatori de rentabilitate – de exemplu, rata de rentabilitate a activelor (profit net/active totale), rata de rentabilitate a capitalului investit (profit net/capitaluri proprii);
• Indicatori de lichiditate - de exemplu, rata curentă de lichiditate (active circulante/obligaţii curente), rata imediată de lichiditate (disponibilităţi băneşti/ datorii pe termen scurt);
• Indicatori de solvabilitate - de exemplu, rata de îndatorare (datorii totale/ total pasiv);
• Indicatori referitori la gradul de utilizare a activelor, viteza de rotaţie a stocurilor (cifra de afaceri/stoc mediu), durata medie de încasare a creanţelor şi de plată a furnizorilor etc.

IV.5 Care sunt documente financiare necesare?
Acestea sunt componente foarte importante în cadrul unui plan de afaceri. În cazul în care este vorba de o firmă deja existentă, de obicei trebuie anexate cel puţin:
• bilanţurile pe ultimii 2-3 ani de activitate;
• ultima balanţă de verificare contabilă.
De asemenea, trebuie anexate:
• bilanţul pro-forma pentru perioada următoare (conform standardelor din ţările occidentale, bilanţurile previzionate lunare pentru primul an şi bilanţurile anuale pentru următorii 3 ani);
• contul de profit şi pierdere previzionat pe aceeaşi perioadă;
• previziunea cash-flow-ului. Deşi acesta nu este o cerinţă tradiţională a contabilităţii în România, este totuşi un element esenţial. Veniturile şi cheltuielile înregistrate într-un cont de profit şi pierderi nu coincid cu intrările şi ieşirile de numerar. Multe firme pot avea profituri pe hârtie, dar ajung la faliment din cauza lipsei de lichidităţi.

IV.6 Cum se determină suma necesară?
Determinarea necesarului de resurse financiare este un scop principal al unui plan de afaceri. Datele colectate în etapele anterioare ar trebui să contureze o imagine destul de clară asupra acestui aspect. Determinarea cât mai realistă a sumei necesare este necesară pentru a evita blocarea afacerii din cauza lipsei de resurse sau cheltuielile inutile antrenate de resurse neutilizate. În cazul în care planul de afaceri urmăreşte atragerea unui finanţator, este esenţial să veniţi cu o sumă realistă, dând în acelaşi timp asigurări suficiente în legătură cu participarea dumneavoastră la succesul afacerii. În cazul în care acordarea sumei este condiţionată de un anumit nivel al participării proprii la finanţarea afacerii, este recomandabil ca suma cu care veţi contribui să depăşească suficient de mult nivelul minim impus.

V. Cum este utilizat planul de afaceri în activitatea de control al activităţii?
Planul de afaceri ar trebui să servească, ulterior demarării activităţii, ca punct de reper în determinarea viabilităţii afacerii. El poate fi corectat pe parcurs în cazul în care apar evenimente neaşteptate.
Controlul afacerii se poate concentra pe două aspecte principale:
• Controlul aspectelor financiare. Urmărirea indicatorilor financiari dă 'pulsul” afacerii, evitându-se situaţiile în care întreprinzătorul este atât de absorbit de activitatea curentă încât nu îşi dă seama în timp util că afacerea devine neprofitabilă. În cazul în care este vorba şi de o finanţare externă (de exemplu, un împrumut bancar care trebuie restituit) urmărirea profitabilităţii şi a cash-flow-ului este absolut necesară.
• Controlul vânzărilor. Scopul oricărei afaceri este vânzarea unor produse. Urmărirea evoluţiei vânzărilor explică situaţia financiară a firmei şi permite luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea ei.

Intreprinzatorul Trasaturile intreprinzatorului eficace

Lucrare practica

Chestionar aplicat si interpretat privind aptitudinile unei persoane de a deveni intreprinzator.
Conceptii privind personalitatea intreprinzatorului
 Conceptia care pune accent pe trasaturile pozitive de personalitate a intreprinzatorului:
 Inteligenta peste medie
 Gandire logica
 Memorie buna
 Imaginatie creatoare
 Vointa puternica
 Stapanire de sine
 Abilitate in comunicare
 Putere de convingere
 Toleranta incadrata de corectitudine
 Capacitate de empatie
 Atitudine pozitiva
 Conceptia care pune accent pe capacitatea intreprinzatorului de a descoperi lucruri noi,de a se adapta in virtutea careia el ar putea gasi noi surse de materii prime, noi posibilitati de valorificare a materiilor prime,noi tehnologii,noi metode de organizare a muncii,noi piete.
 Conceptia care pune accent pe motivatia intreprinzatorului potrivit careia el este o persoana puternic motivata de dorinta de realizare.In privinta motivatiei au existat mai multe puncte de vedere.Unul dintre acestea s-a referit la dorinta intreprinzatorului de realizare pe plan material.Pentru acesti oameni afacerea era un mijloc de a obtine bani iar banul era scopul.Al doilea punct de vedere si chiar a doua categorie de intreprinzatori a fost acela care spunea ca afacerea si banii castigati erau o cale de a ajunge la o pozitie sociala deosebita,acesta fiind de fapt scopul.Al treilea punct de vedere era acela potrivit careia intreprinzatorul era un creator,un artist,iar afacerea sa o opera.

Trasaturi:
 Dorinta de asumare a responsabilitatii
 Preferinta pentru un risc moderat
 Atitudinea echilibrata fata de bani
 Increderea in succesul personal
 Valorificarea momentului oportun
 Obiectivitatea
 Dorinta unor rezultate imediate
 Putere deosebita de munca
 Pricepere obiectiva
 Orientare spre viitor
 Competenta profesionala
 Capacitate de a stabili relatii bune cu clientii,furnizorii

Fisa de prezentare

1. Denumirea firmei
2. Denumirea activitatii(subramura ec.,domeniul)
3. Produsele rezultate
4. Resurse:
a) Materiale:materii prime si materiale
b) Umane :nr.angajati direct productivi
c) Financiare :capital initial
5.Amplasamentul afacerii si nr.unitati producatoare(dupa caz)
6.Specificul activitatii(caracteristici,avantaje)
7.Buget de venituri si cheltuieli(rezultatul)
8.Perspective de dezvoltare

Plan de afaceri - Agroturizm

Cu toate că turismul intern şi internaţional al României înregistrează o accentuată tendinţă descendentă (în special datorită scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, pe de o parte, şi a diminuării interesului vizitatorilor străini, pe de altă parte), turismul rural a luat o amploare deosebită în România după 1990 şi în special în ultimii ani.
Această situaţie se datorează în mare măsură involuţiei sistemului hotelier clasic, uzurii morale a dotărilor şi echipamentelor, preţurilor mari practicate şi serviciilor necorespunzătoare. Prin urmare, agroturismul a apărut ca o alternativă viabilă, către care s-au îndreptat tot mai mulţi turişti.
Pe teritoriul ţării există o mare varietate de spaţii de cazare, începând cu cele de dimensiuni reduse (pentru 2-3 persoane) până la cele care pot găzdui peste 100 persoane. Majoritatea unităţilor de turism rural oferă un pachet de servicii – cazare şi masă, aceasta din urmă sub formă de demipensiune sau pensiune completă. În proporţii mai mari sau mai mici, unele pensiuni oferă şi o serie de servicii suplimentare: telefon, televizor, băi sau duşuri, maşină de spălat, terenuri de sport, închirierea de materiale recreativ–sportive etc.
Aceste pensiuni se întind, cu mici excepţii, pe tot teritoriul ţării, având o densitate mai mare sau mai mică in funcţie de frumuseţea zonei, de condiţiile existente, de posibilităţile financiare şi de implicarea autorităţilor centrale şi locale în dezvoltarea zonală.
Conform Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), în ţara noastră există în prezent peste 2.500 de pensiuni omologate, însumând peste 7.500 de camere, dar numărul total al spaţiilor de cazare rurale este mult mai mare, având în vedere că numai o parte dintre unităţile existente sunt membre ale acestei asociaţii.
Potrivit unui raport al Ministerul Turismului, în ultimele 18 luni au fost inaugurate aproximativ 70 de pensiuni agroturistice, beneficiind de dotări la standarde înalte, care au însumat o investiţie totală de 10 milioane USD.

Clienţii
Turismul rural se adresează deopotrivă clienţilor români şi străini.
Segmentul care apelează cel mai des la acest gen de servicii este cel al persoanelor de vârsta a doua şi, într-o mai mică măsură, de vârsta a treia. Aceştia preferă liniştea unei astfel de pensiuni zgomotului şi agitaţiei staţiunilor aglomerate de pe litoral sau de pe Valea Prahovei, de exemplu. Nu trebuie neglijaţi nici tinerii, dar ponderea acestora este mai redusă, tocmai datorită preferinţei acestora pentru mare sau munte, pentru locurile pline de agitaţie.
Turiştii străini care apelează cel mai des la agroturism sunt cei interesaţi în a cunoaşte istoria şi tradiţiile României, prin vizitarea unor zone pitoreşti, de o frumuseţe aparte, care pastrează obiceiuri străvechi legate de: arhitectura caselor, port, meşteşuguri tradiţionale, specialităţi gastronomice.
Din punct de vedere financiar, cei care apelează la aceste servicii se încadrează în categoria celor cu posibilităţi materiale medii şi mici, ţinând cont de faptul că turismul rural solicită mai puţini bani faţă de cazarea în sistemul hotelier. Nu trebuie exclusă în totalitate nici categoria turiştilor cu venituri superioare, care preferă agroturismul din curiozitate sau pentru odihnă.

Concurenţa
Serviciile de agroturism au luat o amploare deosebită, fiind prezente azi pe aproape tot cuprinsul ţării. Zonele în care există cea mai mare densitate a acestor unităţi sunt: Alba (Albac, Arieşeni, Garda, Remetea); Argeş (Rucăr, Brădet); Bistriţa (Prundu Bîrgăului, Lunca Ilvei, Susenii Bîrgăului); Braşov (Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Moeciu Cheia, Bran, Predeluţ, Simon, Moeciu, Poarta, Bran Poarta, Poiana Mărului); Cluj (Sâncraiu, Belis, Bologa, Poieni, Ciucea); Harghita (Praid); Constanţa (2 Mai, Costineşti); Hunedoara (Haţeg, Clopotiva); Maramureş (Săliştea de Sus, Botiza, Rozavlea Sieu); Mehedinţi (Ponoarele, Dubova); Neamţ (Durău, Agapia); Prahova (Buşteni, Poiana Ţapului); Satu Mare (Girda de Sus, Bixad); Sibiu (Gura Rîului, Sibiel, Cartişoara); Suceava (Panaci); Tulcea (Crişan, Sîntu Gheorghe); Vâlcea (Băile Govora, Horezu, Voineasa, Vaideeni); Vrancea (Soveja, Lepşsa, Vidra, Tulnici).
După cum se poate observa, majoritatea judeţelor cu potenţial turistic sunt bine reprezentate la acest capitol. Există însă suficiente resurse neexploatate,
având în vedere posibilităţile uriaşe pe care le oferă teritoriul României prin varietatea reliefului şi prin pitorescul naturii. Acest lucru nu înseamnă nici că zonele listate mai sus sunt “închise”, numai că deschiderea unei noi unităţi de turism rural în regiunile respective este mai dificilă, necesitând servicii de o calitate ireproşabilă, cât şi preţuri care să poată învinge concurenţa deosebit de puternică.

Faţă de competiţia directă cu unităţile de acelaşi profil, mai trebuie avută în vedere şi concurenţa indirectă cu alte forme organizate de turism din zona geografică respectivă, care poate duce la mărirea sau diminuarea cotei de piaţă a turismului rural.
În ultimul an, a avut loc un amplu proces de privatizare a unităţilor turistice, dintre care se remarcă trecerea în proprietate privată a multor hoteluri de pe litoral. Acestea au fost achiziţionate de firme private sau oameni de afaceri, care vor începe cât de curând ample programe de investiţii. În funcţie de efectele tuturor acestor evenimente recente, raporturile de forţe în turism se pot modifica într-un sens sau altul.

Promovarea
O importantă metodă de promovare a turismului rural este însăşi calitatea serviciilor oferite, care determină satisfacţia turiştilor, ceea ce îi poate transforma în clienţi fideli. Mai mult, ei pot recomanda pensiunea la care s-au simţit bine altor persoane şi, prin această reclamă verbală, gradul de ocupare poate creşte considerabil.
Desigur, existenţa unui site pe Internet care să atragă atenţia asupra existenţei pensiunii şi să popularizeze oferta acesteia este întotdeauna binevenită. Mai puţin eficintă se dovedeşte o promovare costisitoare (presă scrisă, radio, TV), care de cele mai multe ori nu îşi justifică prin sporul de eficienţă costurile foarte ridicate. Excepţie fac revistele sau emisiunile care au ca subiect călătoriile, turismul etc.

Costurile de început
Majoritatea celor care pornesc o afacere în domeniul agroturismului sunt cei care îşi transformă propria locuinţă în pensiune. Deci costurile fazei de debut ar include acele cheltuieli determinate de mărirea suprafeţei casei, crearea unor condiţii civilizate de cazare sau extinderea facilităţilor existente, amenajarea camerelor şi anexelor, alte îmbunătăţiri (dotări grupuri sanitare, sistem de încălzire etc.).

Faţă de alte domenii de activitate, putem aprecia costurile demarării unei afaceri în turismul rural ca fiind reduse, mai cu seamă având în vedere posibilitatea realizării unora sau tuturor acestor lucrări cu forţe proprii sau cu mână de lucru locală, foarte ieftină.
Pregătire şi calificare
În cadrul serviciilor turistice în general şi în situaţia turismului rural în particular, există două mari categorii de elemente care determină succesul sau eşecul afacerii: pe de o parte dotările (construcţia, finisările, echipamentele, mobilierul etc.), iar pe de altă parte calităţile personalului (amabilitate, politeţe, discreţie, disponibilitate).
Acestea din urmă sunt elementele pe care trebuie insistat, deoarece nu costă (sau costă infinit mai puţin decât dotările ultrasofisticate) şi de multe ori au rolul decisiv în mulţumirea sau insatisfacţia turistului.
Cadrul legal
Prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 61/27 aprilie 1997 toate unităţile din turismul rural trebuie să îndeplinească anumite condiţii, în funcţie de confort, pentru a fi omologate şi clasificate (pe margarete).