21 mar. 2010

Afacere Agroturizm

Piaţa
Cu toate că turismul intern şi internaţional al României înregistrează o accentuată tendinţă descendentă (în special datorită scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, pe de o parte, şi a diminuării interesului vizitatorilor străini, pe de altă parte), turismul rural a luat o amploare deosebită în România după 1990 şi în special în ultimii ani.
Această situaţie se datorează în mare măsură involuţiei sistemului hotelier clasic, uzurii morale a dotărilor şi echipamentelor, preţurilor mari practicate şi serviciilor necorespunzătoare. Prin urmare, agroturismul a apărut ca o alternativă viabilă, către care s-au îndreptat tot mai mulţi turişti.
Pe teritoriul ţării există o mare varietate de spaţii de cazare, începând cu cele de dimensiuni reduse (pentru 2-3 persoane) până la cele care pot găzdui peste 100 persoane. Majoritatea unităţilor de turism rural oferă un pachet de servicii – cazare şi masă, aceasta din urmă sub formă de demipensiune sau pensiune completă. În proporţii mai mari sau mai mici, unele pensiuni oferă şi o serie de servicii suplimentare: telefon, televizor, băi sau duşuri, maşină de spălat, terenuri de sport, închirierea de materiale recreativ–sportive etc.
Aceste pensiuni se întind, cu mici excepţii, pe tot teritoriul ţării, având o densitate mai mare sau mai mică in funcţie de frumuseţea zonei, de condiţiile existente, de posibilităţile financiare şi de implicarea autorităţilor centrale şi locale în dezvoltarea zonală.
Conform Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), în ţara noastră există în prezent peste 2.500 de pensiuni omologate, însumând peste 7.500 de camere, dar numărul total al spaţiilor de cazare rurale este mult mai mare, având în vedere că numai o parte dintre unităţile existente sunt membre ale acestei asociaţii.
Potrivit unui raport al Ministerul Turismului, în ultimele 18 luni au fost inaugurate aproximativ 70 de pensiuni agroturistice, beneficiind de dotări la standarde înalte, care au însumat o investiţie totală de 10 milioane USD.

Clienţii
Turismul rural se adresează deopotrivă clienţilor români şi străini.
Segmentul care apelează cel mai des la acest gen de servicii este cel al persoanelor de vârsta a doua şi, într-o mai mică măsură, de vârsta a treia. Aceştia preferă liniştea unei astfel de pensiuni zgomotului şi agitaţiei staţiunilor aglomerate de pe litoral sau de pe Valea Prahovei, de exemplu. Nu trebuie neglijaţi nici tinerii, dar ponderea acestora este mai redusă, tocmai datorită preferinţei acestora pentru mare sau munte, pentru locurile pline de agitaţie.
Turiştii străini care apelează cel mai des la agroturism sunt cei interesaţi în a cunoaşte istoria şi tradiţiile României, prin vizitarea unor zone pitoreşti, de o frumuseţe aparte, care pastrează obiceiuri străvechi legate de: arhitectura caselor, port, meşteşuguri tradiţionale, specialităţi gastronomice.
Din punct de vedere financiar, cei care apelează la aceste servicii se încadrează în categoria celor cu posibilităţi materiale medii şi mici, ţinând cont de faptul că turismul rural solicită mai puţini bani faţă de cazarea în sistemul hotelier. Nu trebuie exclusă în totalitate nici categoria turiştilor cu venituri superioare, care preferă agroturismul din curiozitate sau pentru odihnă.

Concurenţa
Serviciile de agroturism au luat o amploare deosebită, fiind prezente azi pe aproape tot cuprinsul ţării. Zonele în care există cea mai mare densitate a acestor unităţi sunt: Alba (Albac, Arieşeni, Garda, Remetea); Argeş (Rucăr, Brădet); Bistriţa (Prundu Bîrgăului, Lunca Ilvei, Susenii Bîrgăului); Braşov (Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Moeciu Cheia, Bran, Predeluţ, Simon, Moeciu, Poarta, Bran Poarta, Poiana Mărului); Cluj (Sâncraiu, Belis, Bologa, Poieni, Ciucea); Harghita (Praid); Constanţa (2 Mai, Costineşti); Hunedoara (Haţeg, Clopotiva); Maramureş (Săliştea de Sus, Botiza, Rozavlea Sieu); Mehedinţi (Ponoarele, Dubova); Neamţ (Durău, Agapia); Prahova (Buşteni, Poiana Ţapului); Satu Mare (Girda de Sus, Bixad); Sibiu (Gura Rîului, Sibiel, Cartişoara); Suceava (Panaci); Tulcea (Crişan, Sîntu Gheorghe); Vâlcea (Băile Govora, Horezu, Voineasa, Vaideeni); Vrancea (Soveja, Lepşsa, Vidra, Tulnici).
După cum se poate observa, majoritatea judeţelor cu potenţial turistic sunt bine reprezentate la acest capitol. Există însă suficiente resurse neexploatate, având în vedere posibilităţile uriaşe pe care le oferă teritoriul României prin varietatea reliefului şi prin pitorescul naturii. Acest lucru nu înseamnă nici că zonele listate mai sus sunt “închise”, numai că deschiderea unei noi unităţi de turism rural în regiunile respective este mai dificilă, necesitând servicii de o calitate ireproşabilă, cât şi preţuri care să poată învinge concurenţa deosebit de puternică.

Faţă de competiţia directă cu unităţile de acelaşi profil, mai trebuie avută în vedere şi concurenţa indirectă cu alte forme organizate de turism din zona geografică respectivă, care poate duce la mărirea sau diminuarea cotei de piaţă a turismului rural.
În ultimul an, a avut loc un amplu proces de privatizare a unităţilor turistice, dintre care se remarcă trecerea în proprietate privată a multor hoteluri de pe litoral. Acestea au fost achiziţionate de firme private sau oameni de afaceri, care vor începe cât de curând ample programe de investiţii. În funcţie de efectele tuturor acestor evenimente recente, raporturile de forţe în turism se pot modifica într-un sens sau altul.

Promovarea
O importantă metodă de promovare a turismului rural este însăşi calitatea serviciilor oferite, care determină satisfacţia turiştilor, ceea ce îi poate transforma în clienţi fideli. Mai mult, ei pot recomanda pensiunea la care s-au simţit bine altor persoane şi, prin această reclamă verbală, gradul de ocupare poate creşte considerabil.
Desigur, existenţa unui site pe Internet care să atragă atenţia asupra existenţei pensiunii şi să popularizeze oferta acesteia este întotdeauna binevenită. Mai puţin eficintă se dovedeşte o promovare costisitoare (presă scrisă, radio, TV), care de cele mai multe ori nu îşi justifică prin sporul de eficienţă costurile foarte ridicate. Excepţie fac revistele sau emisiunile care au ca subiect călătoriile, turismul etc.

Costurile de început
Majoritatea celor care pornesc o afacere în domeniul agroturismului sunt cei care îşi transformă propria locuinţă în pensiune. Deci costurile fazei de debut ar include acele cheltuieli determinate de mărirea suprafeţei casei, crearea unor condiţii civilizate de cazare sau extinderea facilităţilor existente, amenajarea camerelor şi anexelor, alte îmbunătăţiri (dotări grupuri sanitare, sistem de încălzire etc.).

Faţă de alte domenii de activitate, putem aprecia costurile demarării unei afaceri în turismul rural ca fiind reduse, mai cu seamă având în vedere posibilitatea realizării unora sau tuturor acestor lucrări cu forţe proprii sau cu mână de lucru locală, foarte ieftină.
Pregătire şi calificare
În cadrul serviciilor turistice în general şi în situaţia turismului rural în particular, există două mari categorii de elemente care determină succesul sau eşecul afacerii: pe de o parte dotările (construcţia, finisările, echipamentele, mobilierul etc.), iar pe de altă parte calităţile personalului (amabilitate, politeţe, discreţie, disponibilitate).
Acestea din urmă sunt elementele pe care trebuie insistat, deoarece nu costă (sau costă infinit mai puţin decât dotările ultrasofisticate) şi de multe ori au rolul decisiv în mulţumirea sau insatisfacţia turistului.

0 comentarii: