Se afișează postările cu eticheta plan afaceri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plan afaceri. Afișați toate postările

19 iun. 2010

Unde ne angajam in 2010

După un an de criză în care disponibilizările şi problemele financiare ale companiilor din aproape toate industriile se întâlneau la tot pasul, piaţa muncii din România rămâne totuşi deschisă pe anumite segmente. Firmele din FMCG, IT sau banking se vor afla în 2010 pe primele locuri în ceea ce priveşte atragerea de noi angajaţi, potrivit reprezentanţilor din companiile specializate în recrutare.

„Vorbind strict despre recrutări de volum mare, este posibil să vedem astfel de proiecte în FMCG, printre marile companii din distribuţie”, a declarat pentru capital.ro Florin Gogianu, sales support representative al companiei de recrutare Lugera & Makler. Potrivit acestuia, anunţul unor companii din segmentului hipermarketurilor şi bricolaj privind intenţia de a intra pe piaţa locală reprezintă un semn pozitiv pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Posturi în vânzări şi outsourcing

Companiile din comerţ şi vânzări vor căuta şi ele în acest an noi angajaţi, după cum a declarat Luiza Petrică, branch manager al companiei de resurse umane Manpower România. „Estimăm că posturile pentru care se vor face angajări anul acesta sunt cele de vânzări, atât în domeniul serviciilor, cât şi în FMGC, dar şi în domeniul tehnic”, a afirmat Petrică, subliniind că existenţa unui bagaj mare de cunoştinţe şi referinţele vor avea o mare importanţă.

Companiile din outsourcing vor face şi ele recrutări în 2010, după cum spune reprezentantul Lugera & Makler. Această tendinţă a fost evidenţiată şi în cadrul studiului efectuat la începutul lunii ianuarie de Duke University Offshoring Research Network şi PricewaterhouseCoopers (PwC). Cercetarea a arătat că recesiunea economică din 2009 a subliniat încă o dată importanţa reducerii costurilor şi îmbunătăţirii eficienţei prin apelarea la companii specializate pe anumite tipuri de servicii. „În consecinţă, companiile de outsourcing angajează personal şi investesc în noi servicii cu potenţial de dezvoltare”, au precizat realizatorii studiului.

Oameni noi în IT şi banking

Angajări se vor face şi în sectorul IT şi în cel bancar, după cum spune Florin Gogianu. „Aici va exista probabil un anumit grad de mobilitate profesională pentru poziţiile foarte specializate”, a declarat acesta.

De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Manpower, care susţin că se vor căuta persoane foarte bine pregătite. „Aici vorbim de economişti contabili ce lucrează într-un anumit program de contabilitate, ingineri de sistem, responsabili de calitate, specialişti în achiziţii, cunoscători de mai multe limbi straine la nivel avansat, ingineri cu dublă specializare: tehnică şi comercială”, a exemplificat Luiza Petrică posturile libere din domeniile amintite.

Angajatorii se vor mişca mult mai repede

„Informaţiile primite din piaţă până în momentul de faţă nu pot indica o tendinţă clară a ofertei de muncă disponibile în urmatoarele luni”, a declarat Florin Gogianu. Motivul este foarte simplu: companiile au devenit mult mai flexibile la schimbările din piaţă şi ar putea declanşa oricând procese de recrutare doar pentru anumite proiecte.

„Acest comportament al companiilor, de expectativă, dublat de o atenţie sporită la mişcările mediului economic, determină şi dinamica pieţei muncii din acest an”, mai spune reprezentantul Lugera & Makler.

Această dinamică nu înseamnă însă o „vindecare” a cererii de forţă de muncă, iar anul 2010 va aduce, cu siguranţă, noi runde de disponibilizări. „Conform prognozelor specialiştilor, se estimează că economia românească va suferi o uşoară contracţie în prima jumatăte a anului 2010, cu consecinţe directe asupra pieţei muncii, în sensul reducerii ofertelor de locuri de muncă din partea angajatorilor”, sunt de părere reprezentanţii Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Nu vor mai fi concedieri masive în sectorul privat

Cel mai afectat sector va fi cel public, conform previziunilor Manpower. „În privinţa segmentului privat, numărul diponibilizaţilor va fi mai mic, vor fi în continuare concedieri izolate, care au la bază lipsa eficienţei”, a declarat Luiza Petrică.

2010 va fi abordat de toţi angajatorii cu mai multă prudenţă, lucru care s-a putut observa chiar din studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă realizat pentru România în luna decembrie. Acesta a aratat că vor exista domenii, precum cel al construcţiilor, unde efectele crizei se vor resimţi în continuare, iar cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă se vor confrunta cu un climat mai degrabă defavorabil în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare. „În egală măsură, vor exista segmente unde lucrurile au o tendinţă de ameliorare, iar perspectivele de angajare sunt încurajatoare”, mai spune Luiza Petrică.

Studiul Manpower, realizat pentru primul trimestru al anului în curs, a arătat că 15% dintre angajatori se aşteaptă să crească volumul angajărilor în acest trimestru, 26% dintre aceştia anticipează o scădere a activităţii de angajare şi 58% dintre ei nu văd nicio schimbare.

2010, anul angajaţilor cu experienţă

Având în vedere că cele mai multe posturi care vor fi scoase în acest an „la bătaie” pe piaţa muncii vor fi unele foarte specializate, candidaţii trebuie să fie temeinic pregătiţi. Chiar şi experienţa anului trecut indică acest lucru. „Oamenii cu experienţă de minim un an şi cu specializările menţionate mai sus au şanse mai bune să-şi găsească mai rapid un loc de muncă”, a declarat Luiza Petrică de la Manpower. De aceeaşi părere este şi reprezentantul Lugera, care spune că „firmele cu nevoi foarte specializate, precum companiile de consultanţă, IT sau banking, vor căuta persoane cu experienţă”. „Multe companii nu găsesc oportun să investească acum în dezvoltarea sau specializarea unor oameni, ci să se poziţioneze cât mai bine pe piaţă, să treacă cât mai repede peste criză, atragându-şi candidaţi gata formaţi, pregătiţi”, spune Luiza Petrică.

Cu toate acestea, companiile de outsourcing vor fi mai puţin drastice când vine vorba de recrutare şi se vor îndrepta către candidaţii cu mai puţină experienţă. „Acestea vor continua strategia de indentificare a persoanelor fără experienţă de lucru, dar cu bune cunoştinţe specifice (de limbă straină, contabilitate etc.)”, spune Gogianu.

Candidaţii, gata să accepte salarii mici

Situaţia tulbure de pe piaţa muncii va continua să facă schimbări şi în atitudinea candidaţilor. Aceştia vor fi mai atenţi la chestionarele de la interviuri şi vor încerca să facă impresie bună.

„Candidatii vor fi mai precauţi în abordarea unui nou job, se vor prezenta la interviu mult mai bine pregăţiţi şi îşi vor evalua corect aşteptările salariale”, spune reprezentanta Manpower. Mai mult chiar, vor accepta joburi nu foarte bine plătite.

„Cei care şi-au căutat un loc de muncă pe parcursul anului trecut vor resimţi presiunea lipsei de resurse financiare şi probabil vor accepta şi posturi sub nivelul lor de experienţă, renunţând în acelaşi timp la unele beneficii salariale”, subliniază Gogianu. Toate acestea vor face ca piaţa muncii să devină extrem de competitivă, doar cei foarte buni şi bine pregătiţi având şanse de reuşită.

17 mai 2010

Fabrică de mobilă de comandă

Piaţa
Noţiunea de “fabrică de mobilă” este una foarte largă. Gama de produse poate fi extrem de diversificată, pornind de la ceea ce se numeşte “mic mobilier” (aici intrând produse şi accesorii de mici dimensiuni, cum ar fi: etajere, scaune, suporturi pentru diverse obiecte, chiar şi jucării din lemn), uşi şi ferestre (inclusiv tâmplărie ferestre pentru geam termopan), mobilier pentru camere (paturi, canapele, seturi de canapele, dulapuri, vitrine, etajere, biblioteci, mese – inclusiv mese pentru TV, audio-video, pentru servire etc.), mobilier de bucătărie, ajungându-se şi la mobilier de birou (în special birouri, mese pentru calculator – adesea dotate cu suporturi pentru tastatură, unitate centrală, imprimantă sau pentru toate acestea -, mese pentru conferinţe, biblioteci, corpuri mobile).
Din cele de mai sus rezultă marea diversitate de produse care intră în această categorie, iar specializarea în fabricarea uneia sau a câtorva dintre aceste produse este esenţială, fiind imposibil, mai ales pentru o firmă aflată la început de drum, să realizeze toate aceste produse la standarde de calitate ridicate.

Pentru că materia primă de bază în producţia de mobilier este lemnul, este preferabil ca fabrica să fie amplasată într-o zonă în care să existe o disponibilitate mare de masă lemnoasă şi/sau posibilităţi de transport.


Clienţii
În funcţie de tipul de mobilier fabricat, clienţii pot fi persoane fizice sau juridice. În cazul mobilierului de comandă, majoritatea cumpărătorilor sunt persoane fizice.
În cazul fabricilor mari, care produc cantităţi însemnate, apare varianta exportului, situaţie în care se pune problema competitivităţii mobilierului produs în România în ţările Uniunii Europene, principalele importatoare la acest moment.

Concurenţa
Concurenţa este deosebit de bine reprezentată. Dintotdeauna prelucrarea lemnului a reprezentat o îndeletnicire de bază a românilor (date fiind resursele deosebite de care dispune teritoriul ţării în acest sens), iar această tradiţie s-a păstrat din generaţie în generaţie.
Astfel, după 1989 au apărut o serie de fabrici de profil care acţionează pe scară mai largă sau mai restrânsă. O categorie aparte o constituie fabricile existente încă de pe vremea fostului regim, majoritatea funcţionând în continuare pe “scheletul” moştenit.
Pe piaţă funcţionează o serie de companii mari şi foarte mari (“Elvila”, “Silvarom”, Mobexpert Prod”, “Alprom” etc.), care desfăşoară activităţi complexe de producţie, distribuţie prin magazine specializate proprii sau prin dealeri, export. Toate firmele enumerate mai sus au obţinut în cursul anului 2001 un profit brut de peste 1 milion $.
Pentru a acoperi cererea nesatisfăcută de către acestea, au apărut şi o serie de fabrici mici, axate în special pe mobilier de comandă, acestea având avantajul flexibilităţii în producţie şi al costurilor şi implicit al preţurilor mai mici.

În prezent, în România există peste 2.900 de fabrici de mobilă.

Promovarea
O mare parte din produsele de mobilier realizate în România sunt destinate exportului. În cazul acestora, o modalitate de promovare foarte uzitată este Internetul. Mobila fabricată în România este foarte căutată în afara graniţelor ţării, iar o pagină web bine realizată (preferabil şi în una/două limbi de circulaţie internaţională) poate atrage numeroşi clienţi externi, dar şi locali.
O altă modalitate de promovare accesibilă este presa scrisă, în special cea locală, mai ales la început, când piaţa vizată este de cele mai multe ori una restrânsă.

Costurile de început
Pentru o fabrică axată exclusiv pe mic mobilier, este suficient un spaţiu (hală de producţie) mai restrâns.
De asemenea, utilajele şi echipamentele sunt minimale - poate fi achiziţionată o maşină universală de tâmplărie (estimată în jur de 1.500 – 2.000 EURO).
La aceste cheltuieli se adaugă preţul echipamentelor de birou (unul-două calculatoare, telefon, fax, copiator etc.) şi cheltuielile de înregistrare a societăţii (mai puţin de 300 EURO).
De asemenea, este aproape obligatoriu să se achiziţioneze cel puţin o maşină de transport marfă, având în vedere faptul că aproape toţi concurenţii oferă şi această facilitate –transport gratuit la domiciliu. Preţul unei maşini utilizabile pentru transport mobilă începe de la aproximativ 4.000 EURO, în cazul în care este vorba despre o maşină nouă, de fabricaţie românească.

Pregătire şi calificare
În acest domeniu există o însemnată forţă de muncă, atât din punct de vedere numeric, cât şi calitativ. Industria de prelucrare a lemnului fiind una cu adânci tradiţii în România, există numeroşi specialişti, cu o experienţă deosebită în aceste meserii. În momentul de faţă, circa 100.000 de oameni îşi desfăşoară activitatea în fabricile de mobilă din ţara noastră.

Pentru început, pentru o fabrică mică, sunt suficienţi 2-3 salariaţi, dar pe măsura dezvoltării activităţii vor fi necesare noi angajări.


Cadrul legal
Nu există multe prevederi speciale care să restricţioneze această activitate. Trebuie obţinute autorizaţiile obligatorii pentru înfiinţarea oricărei societăţi comerciale (autorizatia de funcţionare din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, autorizarea sanitară, autorizarea funcţionării din punct de vedere sanitar veterinar, autorizarea din punct de vedere al protecţiei mediului şi autorizarea din punct de vedere al protecţiei muncii).
Mai trebuie repsectate prevederile Ordinului nr. 462 din 12 iulie 2001, privind aprobarea Normelor specifice de securitate a muncii pentru fabricarea mobilei din lemn, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 7 septembrie 2001 şi contractul colectiv de muncă unic nr. 546 din 7 martie 2002, la nivelul ramurii industriei lemnului (exploatarea şi prelucrarea primară
a lemnului, industria mobilei, a stratificatelor, a produselor din lemn şi alte activităţi) pe anul 2002-2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 19 martie 2002.

26 apr. 2010

Analiza SWOT a carierei

Un instrument des utilizat în procesele de planificare strategică poate fi folosit şi în planificarea carierei. Analiza SWOT se axează pe realitatea internă şi externă, examinând părţile tari şi slabe în cadrul mediului intern, precum şi oportunităţile şi temerile legate de mediul extern.

A. Analiza internă
- Puncte tari (Strengths)
- Puncte slabe (Weaknesses)
B. Analiza externă
- Oportunităţi (Opportunities)
- Riscuri (Threats)

Pentru a vă construi propria analiză SWOT în scopul utilizării sale în planificarea carierei, trebuie să începeţi prin a examina situaţia curentă. Care vă sunt părţile tari şi cum vă puteţi maximiza rezultatele obţinute pe baza lor, care vă sunt părţile slabe şi cum vă puteţi minimaliza riscul ca acestea să vă împiedice în cariera dumneavoastră? Care sunt principalele oportunităţi şi temeri în domeniul pe care v-aţi axat?
Un model de analiză SWOT pentru individ este prezentat în tabelul următor:


I
N
T
E
R
N Părţi Tari
Aspecte pozitive interioare care pot fi controlate şi pe care le puteţi folosi în planificarea carierei:
Experienţa profesională
Educaţia, cumulând-o pe cea academică cu cea dobândită „on-the-job” şi prin programe de trening
Cunoştinţe solide în domeniul în care activezi
Aşa-numitele abilităţi transferabile (comunicare, lucru în echipă, leadership, etc.)
Caracteristici personale (etica profesională, auto-disciplina, rezistenţa la stres, lucru în condiţii de presiune, creativitate, optimism, energie)
Contactele personale/reţeaua de prieteni-cunoştinţe
Implicarea sau interacţiunea cu diverse grupuri sau asociaţii profesionale Părţi Slabe
Aspecte negative interioare, controlate, pe care aveţi intenţia de a le îmbunătăţi:
Lipsa experienţei profesionale
Lipsa educaţiei academice, orientată greşit în momentul alegerii (s-o numim „facultatea degeaba”) sau lipsa educaţiei specifice domeniului de activitate
Lipsa obiectivelor personale, a auto-cunoaşterii
Abilităţi personale scăzute (leadership, inter-relaţionare, comunicare, lucru în echipă)
Abilităţi scăzute de „vânare” de posturi sau locuri de muncă
Caracteristici personale negative (nivel scăzut al eticii profesionale, lipsa disciplinei, a motivaţiei, poor work ethic, lack of discipline, lack of motivation, indecizie, timiditate, emotivitate.
E
X
T
E
R
N Oportunităţi
Condiţii externe pozitive, incontrolabile, dar pe care le puteţi folosi în propriul avantaj:
Tendinţe pozitive în domeniu, ce vor duce la crearea de noi locuri de muncă sau posturi (creştere la nivel local/regional/naţional, globalizare, progres tehnologic)
Oportunităţi ce pot fi create prin creşterea nivelului educaţiei
Domeniul în care lucraţi are o dinamică ce necesită în mod special abilităţi şi cunoştinţe similare cu ale dumneavoastră
Schimbări geo-politice, polarizări economice
Extinderea/creşterea calitativă a reţelei inter – personale din care faceţi parte.







Temeri
Condiţii externe pozitive, incontrolabile, dar al căror efect îl poţi prevedea/evita:
Tendinţe negative în domeniu, ce vor duce la diminuarea locurilor de muncă
Concurenţa absolvenţilor/colegilor de facultate
Concurenţi cu experienţă, abilităţi şi cunoştinţe superioare
Concurenţi cu abilităţi de prezentare la interviuri superioare
Concurenţi cu CV-uril mai ample şi impresionante
Obstacole întâlnite de-a lungul carierei (lipsa oportunităţilor, a educaţiei potrivite, chiar a şansei)
Posibilităţi reduse de avansare în domeniu, concurenţa fiind acerbă
Posibilităţi reduse de dezvoltare în domeniu, astfel încât scade „atractivitatea” din partea pieţei şi scade de asemenea gradul de solicitare pentru recrutări
Aveţi cunoştinţe şi abilităţi ce nu mai sunt necesare pieţei
Companiile nu intenţionează creşterea numărului de angajaţi.

Pentru a vă putea identifica părţile tari şi slabe, precum a identifica şi evalua oportunităţile şi temerile legale de mediul extern, este necesară o analiză atentă şi responsabilă, orientată atât spre interior cât şi spre exterior.
Punctele tari
Definiţi-vă propria percepţie asupra acestora. Totodată, puneţi-vă în postura unui potenţial angajator şi apreciaţi-vă, cât mai obiectiv posibil. Evitaţi falsa modestie, dar fiţi sincer şi realist în ceea ce vă priveşte. Nu v-ar ajuta cu nimic să vă minţiţi. S-ar putea să aveţi surprize. Neplăcute, de regulă.
Începeţi prin a construi o listă de cuvinte ce vă caracterizează – acestea vă vor conduce la multe din caracteristicile ce constituie părţi tari. Una din cele mai solide părţi este reprezentată de ceea ce vă place să faceţi, ca experienţă de muncă. A vă urma dorinţele poate fi o componentă majoră a carierelor Dumneavoastră, îmbinând câştigarea existenţei cu plăcerea lucrului. Unele persoane au clar, încă de la începutul carierei, locul în care vor să ajungă şi domeniul ales. Pentru altele, adunarea cu răbdare a cunoştinţelor, abilităţilor şi experienţelor utile, orientate spre un scop precis, are izvorul într-un proces elaborat, conştient şi responsabil.

Părţile slabe
Începeţi prin a fi sinceri cu voi.
Este, poate, prima şi cea mai importantă lecţie ce trebuie învăţată atunci când vorbim despre dezvoltare personală, responsabilizare, planificarea carierei.
În aprecierea acestor părţi slabe, gândiţi-vă ce ar considera un potenţial angajator că ar trebui îmbunătăţit în ceea ce vă priveşte.
Fiinţe umane, subiective prin natură, ne este tuturor relativ dificil să ne identificăm părţile slabe. Ne place să câştigăm, ne visam cu toţii campioni, drept pentru care o incursiune în „forţa negativă” din noi ne provoacă cel puţin anumite reţineri.
Însă, acest demers este crucial, întrucât ne ajută să identificăm zonele în care sunt necesare ameliorări. Dacă identificaţi o abilitate despre care ştiţi că este importantă pentru domeniul ales, dar pe care n-o aveţi sau este la un nivel scăzut, este deja un pas înainte. Ştiţi unde sunteţi şi ce aveţi de făcut. În acest sens, evaluări ale performanţelor anterioare, chiar şi aprecieri formale sau informale din cercul personal sau profesional sunt surse notabile de feed-back.

Oportunităţi şi temeri
Cuvântul de ordine aici este informaţia.
Este necesar să aveţi tot timpul canalele de comunicare deschise, să selectaţi şi să utilizaţi informaţiile pe care le primiţi. De la statistici la ştiri de ultimă oră, de la zvonuri la informaţii verificate, mediul în care trăim este extrem de comunicant.
Aveţi grijă ce mesaje transmiteţi în acest mediu. O imaginea unui om de succes, profesionist, deopotrivă responsabil şi sociabil, prietenos, vă ajută tot timpul.
Am învăţat ceva despre lumea în care trăim: că este cumplit de mică. Traiectoriile personale se intersectează, prieteniile/alianţele se fac şi desfac, binele se poate întoarce sau nu. Dar este necesar ca întotdeauna să fiţi „în piaţă” şi cu reţeaua la îndemână. Pentru a parafraze un cunoscut slogan, „cunoscătorii ştiu de ce”.

21 mar. 2010

Afacere Agroturizm

Piaţa
Cu toate că turismul intern şi internaţional al României înregistrează o accentuată tendinţă descendentă (în special datorită scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, pe de o parte, şi a diminuării interesului vizitatorilor străini, pe de altă parte), turismul rural a luat o amploare deosebită în România după 1990 şi în special în ultimii ani.
Această situaţie se datorează în mare măsură involuţiei sistemului hotelier clasic, uzurii morale a dotărilor şi echipamentelor, preţurilor mari practicate şi serviciilor necorespunzătoare. Prin urmare, agroturismul a apărut ca o alternativă viabilă, către care s-au îndreptat tot mai mulţi turişti.
Pe teritoriul ţării există o mare varietate de spaţii de cazare, începând cu cele de dimensiuni reduse (pentru 2-3 persoane) până la cele care pot găzdui peste 100 persoane. Majoritatea unităţilor de turism rural oferă un pachet de servicii – cazare şi masă, aceasta din urmă sub formă de demipensiune sau pensiune completă. În proporţii mai mari sau mai mici, unele pensiuni oferă şi o serie de servicii suplimentare: telefon, televizor, băi sau duşuri, maşină de spălat, terenuri de sport, închirierea de materiale recreativ–sportive etc.
Aceste pensiuni se întind, cu mici excepţii, pe tot teritoriul ţării, având o densitate mai mare sau mai mică in funcţie de frumuseţea zonei, de condiţiile existente, de posibilităţile financiare şi de implicarea autorităţilor centrale şi locale în dezvoltarea zonală.
Conform Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), în ţara noastră există în prezent peste 2.500 de pensiuni omologate, însumând peste 7.500 de camere, dar numărul total al spaţiilor de cazare rurale este mult mai mare, având în vedere că numai o parte dintre unităţile existente sunt membre ale acestei asociaţii.
Potrivit unui raport al Ministerul Turismului, în ultimele 18 luni au fost inaugurate aproximativ 70 de pensiuni agroturistice, beneficiind de dotări la standarde înalte, care au însumat o investiţie totală de 10 milioane USD.

Clienţii
Turismul rural se adresează deopotrivă clienţilor români şi străini.
Segmentul care apelează cel mai des la acest gen de servicii este cel al persoanelor de vârsta a doua şi, într-o mai mică măsură, de vârsta a treia. Aceştia preferă liniştea unei astfel de pensiuni zgomotului şi agitaţiei staţiunilor aglomerate de pe litoral sau de pe Valea Prahovei, de exemplu. Nu trebuie neglijaţi nici tinerii, dar ponderea acestora este mai redusă, tocmai datorită preferinţei acestora pentru mare sau munte, pentru locurile pline de agitaţie.
Turiştii străini care apelează cel mai des la agroturism sunt cei interesaţi în a cunoaşte istoria şi tradiţiile României, prin vizitarea unor zone pitoreşti, de o frumuseţe aparte, care pastrează obiceiuri străvechi legate de: arhitectura caselor, port, meşteşuguri tradiţionale, specialităţi gastronomice.
Din punct de vedere financiar, cei care apelează la aceste servicii se încadrează în categoria celor cu posibilităţi materiale medii şi mici, ţinând cont de faptul că turismul rural solicită mai puţini bani faţă de cazarea în sistemul hotelier. Nu trebuie exclusă în totalitate nici categoria turiştilor cu venituri superioare, care preferă agroturismul din curiozitate sau pentru odihnă.

Concurenţa
Serviciile de agroturism au luat o amploare deosebită, fiind prezente azi pe aproape tot cuprinsul ţării. Zonele în care există cea mai mare densitate a acestor unităţi sunt: Alba (Albac, Arieşeni, Garda, Remetea); Argeş (Rucăr, Brădet); Bistriţa (Prundu Bîrgăului, Lunca Ilvei, Susenii Bîrgăului); Braşov (Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Moeciu Cheia, Bran, Predeluţ, Simon, Moeciu, Poarta, Bran Poarta, Poiana Mărului); Cluj (Sâncraiu, Belis, Bologa, Poieni, Ciucea); Harghita (Praid); Constanţa (2 Mai, Costineşti); Hunedoara (Haţeg, Clopotiva); Maramureş (Săliştea de Sus, Botiza, Rozavlea Sieu); Mehedinţi (Ponoarele, Dubova); Neamţ (Durău, Agapia); Prahova (Buşteni, Poiana Ţapului); Satu Mare (Girda de Sus, Bixad); Sibiu (Gura Rîului, Sibiel, Cartişoara); Suceava (Panaci); Tulcea (Crişan, Sîntu Gheorghe); Vâlcea (Băile Govora, Horezu, Voineasa, Vaideeni); Vrancea (Soveja, Lepşsa, Vidra, Tulnici).
După cum se poate observa, majoritatea judeţelor cu potenţial turistic sunt bine reprezentate la acest capitol. Există însă suficiente resurse neexploatate, având în vedere posibilităţile uriaşe pe care le oferă teritoriul României prin varietatea reliefului şi prin pitorescul naturii. Acest lucru nu înseamnă nici că zonele listate mai sus sunt “închise”, numai că deschiderea unei noi unităţi de turism rural în regiunile respective este mai dificilă, necesitând servicii de o calitate ireproşabilă, cât şi preţuri care să poată învinge concurenţa deosebit de puternică.

Faţă de competiţia directă cu unităţile de acelaşi profil, mai trebuie avută în vedere şi concurenţa indirectă cu alte forme organizate de turism din zona geografică respectivă, care poate duce la mărirea sau diminuarea cotei de piaţă a turismului rural.
În ultimul an, a avut loc un amplu proces de privatizare a unităţilor turistice, dintre care se remarcă trecerea în proprietate privată a multor hoteluri de pe litoral. Acestea au fost achiziţionate de firme private sau oameni de afaceri, care vor începe cât de curând ample programe de investiţii. În funcţie de efectele tuturor acestor evenimente recente, raporturile de forţe în turism se pot modifica într-un sens sau altul.

Promovarea
O importantă metodă de promovare a turismului rural este însăşi calitatea serviciilor oferite, care determină satisfacţia turiştilor, ceea ce îi poate transforma în clienţi fideli. Mai mult, ei pot recomanda pensiunea la care s-au simţit bine altor persoane şi, prin această reclamă verbală, gradul de ocupare poate creşte considerabil.
Desigur, existenţa unui site pe Internet care să atragă atenţia asupra existenţei pensiunii şi să popularizeze oferta acesteia este întotdeauna binevenită. Mai puţin eficintă se dovedeşte o promovare costisitoare (presă scrisă, radio, TV), care de cele mai multe ori nu îşi justifică prin sporul de eficienţă costurile foarte ridicate. Excepţie fac revistele sau emisiunile care au ca subiect călătoriile, turismul etc.

Costurile de început
Majoritatea celor care pornesc o afacere în domeniul agroturismului sunt cei care îşi transformă propria locuinţă în pensiune. Deci costurile fazei de debut ar include acele cheltuieli determinate de mărirea suprafeţei casei, crearea unor condiţii civilizate de cazare sau extinderea facilităţilor existente, amenajarea camerelor şi anexelor, alte îmbunătăţiri (dotări grupuri sanitare, sistem de încălzire etc.).

Faţă de alte domenii de activitate, putem aprecia costurile demarării unei afaceri în turismul rural ca fiind reduse, mai cu seamă având în vedere posibilitatea realizării unora sau tuturor acestor lucrări cu forţe proprii sau cu mână de lucru locală, foarte ieftină.
Pregătire şi calificare
În cadrul serviciilor turistice în general şi în situaţia turismului rural în particular, există două mari categorii de elemente care determină succesul sau eşecul afacerii: pe de o parte dotările (construcţia, finisările, echipamentele, mobilierul etc.), iar pe de altă parte calităţile personalului (amabilitate, politeţe, discreţie, disponibilitate).
Acestea din urmă sunt elementele pe care trebuie insistat, deoarece nu costă (sau costă infinit mai puţin decât dotările ultrasofisticate) şi de multe ori au rolul decisiv în mulţumirea sau insatisfacţia turistului.

20 feb. 2010

Analiza Tranzactionala


- A... tinerii de astazi! Ce vor ajunge?
- Ai mare dreptate, asa este!

- Cat e ceasul? Sapte.

- Unde este dosarul rosu?
- Daca ai fi mai ordonat, ai sti!

- El: Vino la mine ca sa ascultam putina muzica...
- Ea: Buna idee...

Am exemplificat aici niste schimburi de cuvinte, cum puteti auzi si folosi de mii de ori pe zi, alese deliberat dintre cele mai banale care mi-au venit in minte.
Daca definim fiecare dintre aceste schimburi drept "tranzactie", si incercam sa analizam semnificatiile, facem ceea ce in limbajul stiintific se numeste "analiza tranzactionala".

Analiza tranzactionala (AT) s-a nascut in anii '60, prin opera unui psiho-terapeut american, Eric Berne, cu scopul de a face accesibile marelui public conceptele cele mai complexe din psihologie si psihanaliza si s-a impus rapid la toate nivelurile structurii comerciale (de la vanzatori pana la sefi), pentru usurinta cu care raspunde la nevoile comunicative cotidiene si profesionale.
AT, chiar daca uneori are defectul de a fi simplista, poate fi considerata o adevarata cheie pentru comunicare; vreau deci sa arat conceptele principale, avand incredere ca de obicei in capacitatea dumneavoastra de a gasi singuri exemple si aplicatii.
Analiza Tranzactionala cuprinde:
- Analiza structurala
, care permite a se intelege in care stare a sinelui functioneaza o persoana.
- Analiza tranzactiilor, care aprofundeaza ceea ce se intampla in schimburile comunicative interpersonale.
- Analiza pozitiei vietii, adica modele folosite de persoane, mai mult sau mai putin constient, in infruntarea existentei.
- Analiza jocurilor, care permite intelegerea si descurcarea unor serii de situatii tipice intr-un mod eficace.

Analiza structurala.
Starile Sinelui


Starea sinelui se defineste ca un sistem de ganduri, de comportamente si emotii, care pun fiecare individ in relatii cu mediul (mediul poate fi un alt individ, o familie, un grup sau o firma).
AT-ul reiese din constatarea ca fiecare dintre noi are in sine insusi o componenta rationala (stare Adulta), o componenta emotionala (stare Copil) si o componenta unde sunt pastrate invataturile si atasamentele primite de la parinti, educatori si profesori (stare Parinte).
Aceste trei stari ale sinelui nu au nici o legatura cu varsta efectiva sau cu relatia de rudenie, ci se refera la modele de comportament; noi trecem de la o stare la alta in functie de situatie.
Dar sa vedem in detaliu componentele sinelui.

Starea Parinte

Este reflexul educatiei primite, care isi pune amprenta asupra copilariei si adolescentei, continuand sa actioneze si asupra individului adult.
Valorile transmise se refera la:
- bine si rau
- ceea ce trebuie sa faci si ceea ce nu trebuie sa faci
- credinte
- implinire profesionala
- casatorie
- traditii etc.

Starea Parinte
se divide in:
- Normatorul, la care se refera normele sociale si metodele de evaluare;
- Afectivul (sau protectorul) e cel care protejeaza, consoleaza, sustine si incurajeaza.

Parintele Normator Negativ (PNN)

Este vorba despre parintele care-si subevalueaza copilul.
Ex.: "Nu stii sa faci nimic!"; "Nu asa se face!"; "La varsta ta obtineam rezultate mult mai bune decat ale tale!"...

Parintele Normator Pozitiv (PNP)
Este parintele care imparte ordine si impune limite, verificand daca sunt respectate.
Ex.: "Du-te-n pat, maine trebuie sa te scoli devreme!"; "Termina de infulecat ca faci indigestie"; "Saluta-l pe vecin!"; "Nu trebuie sa spui minciuni!"
in ambele cazuri conduita este severa si aspectul este rece si dominator.
Vocea este taioasa si dura.
Avantaje: transmite principii morale facilitand integrarea individului in mediul lui social.
Dezavantaje: rigiditatea lui poate inhiba si cenzura creativitatea si imaginatia.

Parintele Afectiv Negativ (PAN)
Este parintele exagerat de afectiv, devenind hiperprotector si barand dezvoltarea naturala a copilului.
Ex.: "O sa fac eu treaba in locul tau, ca sa nu ti se intample ceva"; "Acel prieten nu e bun pentru tine".

Parintele Afectiv Pozitiv (PAP)
Este parintele care ajuta, sfatuieste si are grija de copilul sau, respectandu-i insa autonomia.
Ex.: "Asa poate fi periculos, asteapta sa te invat ceva mai sigur"; "Astazi este destul de frig, mai bine imbracate cu altceva".
Din punct de vedere fizic, gesturile sunt generoase si deschise. Vocea e calda, dulce si linistitoare.
Avantaje: creaza conditii propice pentru o dezvoltare naturala si sigura a copilului.
Dezavantaje: hiperprotectia poate sufoca si inhiba orice initiativa.

Starea Copil

Fiecare individ aduce cu sine urme din perioade din viata sa caracterizate prin invataminte si inventii.
Adultul va incerca inconstient sa regaseasca toate acele situatii care l-au marcat in trecut. Ne gasim in propria Stare Copil cand se practica o activitate recreativa, individuala sau colectiva.
in fiecare individ exista o parte din personalitatea rezervata Eului-Copil.

Copilul adaptat
Corespunde la atasament copilul docil, supus si care se comporta intotdeauna in functie de asteptarile celor care il inconjoara.
Se supune si executa ordinele primite.
Ex.: "Scuza-ma daca te deranjez, ti-am adus ceea ce vrei"; "As prefera o cafea, dar daca nu se poate, nu este atat de important"; "imi pare rau! S-ar putea..."
Copilul adaptat accepta regulile grupului, linistit si rezervat. Vocea e dulce si moderata. Tonul este echilibrat si ezitant.
Avantaje: respectand normele se consolideaza valorile sociale.
Dezavantaje: docilitatea excesiva este cauza indeciziei si a dubiului.

Copilul rebel
Este caracterizat printr-o serie de manifestari negative si polemice: agresivitate, dorinta de a fi in centrul atentiei spunand "nu", opozitia nediscriminata.
Ex.: "Acum n-am chef!"; "N-am nevoie de tine, pot reusi si singur!"; "Lasa-ma in pace!".
Gesturile sunt bruste si din cand in cand violente; vocea este energica si furioasa.
Avantaje: se protejeaza impotriva stapanirii altcuiva si a abuzului de putere.
Dezavantaje: poate fi impiedicata comunicarea cu mediul extern.

Micul profesor
Este sediul creativitatii si inventiei. Individul se arata curios de a sti si de a intelege si incearca sa rezolve toate problemele care apar. Are incredere in propria capacitate si este mereu convins ca a gasit solutia cea mai buna.
Ex.: "Mi-a venit o idee extraordinara"; "Cine stie cum dracu' functioneaza, am chef sa-l demontez!"; "Daca faci asa o sa reusesti, fara indoiala".
Privirea este vivace si luminoasa. Deseori distruge pentru a intelege un mecanism. Vocea este seducatoare si reflexiva. Se exprima vijelios.
Avantaje: este stimulata activitatea creativa si artistica.
Dezavantaje: exces de imprastiere cu risc de superficialitate.

Copilul Spontan
Este expresia entuziasmului, maniei, fricii, descurajarii.
Individul manifesta dorinte, nevoi, satisfactii, insatisfactii.
Ex.: "Bate campii!"; "Wow, diseara facem nebunii..."; "Mi-e foame, cumpara-mi o prajitura!".
isi foloseste in exprimare trupul; nu are prea multa pudoare; actioneaza liber.
Vocea este energica; tonul adaptat cu situatia: rade, striga, plange.
Avantaje: spontaneitate si energie; placere si entuziasm.
Dezavantaje: lipsa de control poate fi nociva in unele situatii.

Starea Adulta

Particularitatea starii adulte consta in a primii o serie de informatii pentru a le pune impreuna si a le dezvolta intr-un mod logic, rational si obiectiv.
Starea Eu-Adult nu este in relatie stricta cu varsta individului, dar este autonoma si independenta.
Starea adulta se activeaza de obicei cand:
- se vrea a se rezolva o problema
- se hotarasc obiective
- se asuma propria responsabilitate
- se ia o decizie
- se cauta o solutie
- se incepe o negociere
- se doreste evaluarea unor rezultate
- se cauta o conciliere.
Frazele tipice sunt: "Este posibil sa..."; "Eu cred ca..."; "Deducem ca...".
Privirea este directa dar neutra. Pozitia corpului: dreapta si relaxata. Voce regulata si neutra. Ton clar dar inexpresiv.
Avantaje: informatiile sunt elaborate cu logica si obiectivitate.
Dezavantajele: poate deveni rece si lipsit de emotii.

*************************************************************

Cum am spus deja, noi trecem continuu de la o stare la alta in diferite situatii, fara nici o legatura cu varsta sau relatiile de rudenie.
Evident ca atunci cand comunicam cu cineva si el se gaseste intr-o stare particulara a sinelui, aceasta determina o mare serie de combinatii; studiul tuturor acestor posibilitati de comunicare este tocmai Analizei Tranzactionala. O sa revedem un moment dialogurile noastre initiale.

-A... tinerii de astazi! Ce vor ajunge?
-Ai mare dreptate, asa este!
Evident, tranzactia de la Parinte normator la alt Parinte normator.

- Cat e ceasul? Sapte.
Schimb de informatii neutre:
Adult -> Adult.

- A: Unde este dosarul rosu?
- B: Daca ai fi mai ordonat, ai sti!
Tranzactie incrucisata: A cere informatia (Adult->Adult), B raspunde cu o critica. (Parinte normator -> Copil).

- El: Vino la mine ca sa ascultam putina muzica...
- Ea: Buna idee...
Tranzactie oculta. Dialogul este aparent Adult - Adult dar comunicarea efectiva este Copil - Copil ("Vrei sa te joci cu mine? Da, ma joc").


Nu continui cu exemplele pentru ca ar trebui sa va fie usor sa le alcatuiti singuri in acest moment. O data in plus va cer sa observati si voi altele si sa invatati sa recunoasteti starile sinelui si tipul de tranzactii pe care le determina.
Vom vedea in articolul urmator cum se folosesc in practica aceste informatii: am anticipat de fapt ca unele situatii standard dau loc la "jocuri", analiza respectiva fiind deosebit de interesanta si distractiva.
Pentru acum limitati-va sa observati ca dezvoltarea excesiva a starii "Parinte Normativ Negativ" determina o pesonalitate de tip "Persecutor". in acelasi mod, starea de Copil prea adaptat da loc la un comportament de "Victima", in timp ce starea de Parinte Afectiv exagerat va determina personalitatea de tip "Salvator".
Dar triunghiul arhetipurilor "Persecutor", "Victima", "Salvator" nu sta la baza fiecarui roman, film, tranzactie, eveniment?
Va promit un munte de surprize in articolul urmator!


17 feb. 2010

Oportunitati de Afaceri - Web Design

În ultimii ani piaţa serviciilor care au la bază Internetul (şi implicit designul de pagini web) a cunoscut un progres extraordinar. Acest fenomen a fost sprijinit şi de gradul tot mai mare de penetrare al calculatoarelor şi al Internetului în rândul populaţiei. În mediul urban şi îndeosebi în oraşele mari accesul la Internet este deja un lucru obişnuit. Numeroase familii deţin calculatoare şi acces la Internet la domiciliu, alţii la locul de muncă / şcoală, iar pentru cei care nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii există deja o multitudine de Internet-café-uri, unde doritorii pot accesa toată gama de servicii web.
Pentru a fi competitivă pe această piaţă, o firmă trebuie să ofere un pachet complex de servicii, compus din: web design (realizarea de situri cu conţinut cât mai variat şi atractiv), prelucrarea şi optimizarea de fotografii digitale, grafică web (design, prelucrare şi corectare imagini, scanare, logo şi tematică design pentru web, banere statice şi rotative, Macromedia Flash, grafică originală – hărţi, traduceri), alte servicii.

Clienţii
Clienţii sunt în marea lor majoritate firme, care prin lansarea unui site pe Internet urmăresc să îşi facă oferta cunoscută unui număr practic nelimitat de clienţi (se estimează că, la nivel mondial, peste 800 milioane de persoane au acces la Internet, iar numărul acestora va depăşi foarte curând 1 miliard).
Solicitările acestor clienţi variază în funcţie de resursele financiare pe care le alocă acestei activităţi, de natura ofertei firmei, de opţiunea acestora de a apela sau nu la anumite elemente cum ar fi: varianta de vânzare on-line, prezentarea unor liste cu produsele firmei şi preţurile acestora, hărţi cu localizarea firmei sau a punctelor de lucru, fotografii
ale produselor/magazinelor/persoanelor importante din cadrul firmei, cele mai frecvente întrebări (FAQ), calendar al evenimentelor, ştiri de ultima oră, link-uri, forum de discuţii pentru vizitatori/clienţi, informaţii de contact etc. 
Colaborarea cu clienţii depinde foarte mult de comunicarea cu aceştia, în special în faza iniţială, de planificare a tuturor activităţilor şi proceselor. Trebuie definite foarte clar motivele pentru care se crează pagina web, publicul căruia i se adresează, tipul de informaţii care se doresc a fi prezentate şi modul de prezentare, ritmul de actualizare (după momentul în care situl devine activ), alte menţiuni specifice pentru a asigura o înţelegere perfectă a cerinţelor beneficiarului de către web designer.

Concurenţa
După cum deja am precizat, concurenţa în domeniul construcţiilor de pagini web este acerbă. Există câteva firme mari, care prin calitatea şi diversitatea serviciilor oferite şi-au câştigat deja o anumită reputaţie, cât şi o mulţime de firme mici şi foarte mici, aşa-numite “de garaj”, care sunt adesea formate din una-două persoane.

Promovarea
După cum se poate bănui, una dintre cele mai eficiente metode de promovare a designerilor de pagini web este chiar Internetul. Designerul trebuie să lucreze cu multă atenţie la propriul site, care să cuprindă toate elementele ofertei sale, împreună cu datele de contact, toate acestea într-un format atractiv, care să trezească interesul celui care vizitează adresa respectivă. 
În faza incipientă a afacerii, extrem de importante sunt însă şi cunoştinţele personale, care se pot materializa în găsirea primilor clienţi ai firmei.
Pe măsură ce firma începe sa aibă clienţi şi să construiască site-uri, îşi poate spori notorietatea prin menţionarea numelui sau logo-ului în interiorul paginilor realizate, ca şi prin crearea în pagina proprie a unui director (denumit de cele mai multe ori “Portofoliu”) în care să fie prezentaţi cei mai importanţi clienţi şi părerile acestora despre colaborarea care a avut loc.

Costurile de început
Faţă de alte afaceri “tradiţionale” (producţie industrială, agricultură, transporturi, alte servicii), costurile pe care le solicită această afacere sunt mult mai reduse.
Pe lângă costurile de înfiinţare a unei societăti comerciale (circa 300 €), investiţia se rezumă la unul sau mai multe computere (pe care le putem evalua la 1000–1500 €/bucata) şi la achiziţionarea de programe (softuri) performante.
Evident, se adaugă cheltuielile ocazionate de achiziţionarea sau închirierea spaţiului, în cazul în care afacerea nu îşi are locaţia chiar la domiciliu.

Pregătire şi calificare
În urma expansiunii Internetului şi a folosirii calculatoarelor în ţara noastră, au apărut numeroşi tineri care s-au specializat în domeniul programării şi a realizării de pagini web. Aceste abilităţi se deprind prin practică şi se menţin prin exerciţiu. Totuşi, există şi posibilitatea învăţării tuturor acestor cunoştinţe prin intermediul unor cursuri specializate.
Toate instituţiile şi companiile (publice sau private) care organizează cursuri de instruire, calificare şi perfecţionare în diverse meserii au în mod obligatoriu în portofoliul lor cursuri de web designer pentru diferite niveluri (începători – avansaţi). Acestea fac cunoscute limbajele de programare şi instrumentele utilizate pentru construcţia serverelor de Internet, prezintă posibilităţile care decurg din integrarea mai multor servicii de reţea etc.

Cadrul legal
O problemă importantă în domeniul software este cea a drepturilor de autor.
În general, acestea sunt reglementate prin Legea nr. 8/1996 a Drepturilor de Autor şi a drepturilor conexe, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 60 din 26 martie 1996. Mai intervine şi Legea nr. 213/2002, privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 16 mai 2002.

26 ian. 2010

Oportunitati de afaceri - Spalatorie auto


Piaţa
Evoluţia pieţei în acest domeniu trebuie corelată cu tendinţele de pe piaţa autoturismelor. Aceste tendinţe sunt ascendente, înregistrându-se creşteri de la an la an în ceea ce priveşte numărul autovehiculelor vândute în ţara noastră (circa 20% în 2002 faţă de 2001, după evidenţele până în luna iulie, inclusiv). Această evoluţie pozitivă se datorează creşterii accentuate a numărului de autovehicule importate, mai ales ca urmare a variantei de achiziţionare a acestora în sistem leasing.
În consecinţă şi numărul spălătoriilor pentru maşini a crescut. La fel de adevărat este însă că multe dintre acestea au avut o durată de viaţă redusă, datorită unei planificări defectuoase, care nu a corespuns realităţii. De aceea apare necesitatea dimensionării cât mai realiste a cererii prezente şi viitoare, pentru a nu exista surprize neplăcute determinate de supraaprecierea acesteia.

Clienţii
Din punctul de vedere al posibilităţilor financiare, clienţii care apelează la aceste servicii se încadrează în categoria celor cu venituri medii sau superioare, în primul rând pentru faptul că deţin autoturisme, iar în al doilea rând pentru că sunt dispuşi să plătească pentru o treabă pe care ar putea să o facă ei înşişi.
În ceea ce priveşte preferinţele clienţilor, trebuie precizat că cererea are o importantă componentă geografică (în sensul că o persoană cu domiciliul în Constanţa nu va apela niciodată la o spălătorie auto din Baia Mare sau viceversa, cu excepţia poate a situaţiei în care respectivul se află întâmplător în cealaltă localitate).

Concurenţa
Dacă acceptăm limitarea concurenţei în plan geografic, rezultă că orice firmă trebuie să se compare în primul rând cu societăţile de acelaşi profil, localizate în imediata apropiere. Analiza comparativă urmează să vizeze dotările şi capacităţile existente, gama de servicii, nivelul tarifelor etc. În funcţie de aceste elemente se pot lua măsurile care se impun pentru obţinerea unei cote de piaţă cât mai bune pe plan local.

O concurenţă puternică este exercitată şi de majoritatea benzinăriilor, care oferă serviciul de spălătorie auto, fie integral (exterior, interior, motor) prin intermediul unor unităţi specializate, fie se limitează la spălatul şi curăţatul parbrizelor.
O componentă aparte a concurenţei, dar care nu poate fi trecută cu vederea, o constituie acele persoane care spală maşini în schimbul unor sume foarte mici de bani şi chiar spălătorii de parbrize care pot fi întălniţi în multe dintre intersecţii.

Promovarea
O metodă eficientă de promovare pentru toate unităţile care prin produsele sau serviciile lor se adresează conducătorilor auto – implicit şi în cazul spălătoriilor auto – constă în avertizarea prin intermediul indicatoarelor plasate pe drumurile publice, care atrag atenţia potenţialilor clienţi.
În cazul în care bugetul pentru publicitate permite, se poate opta pentru promovarea în paginile unei reviste cu profil auto, sau în emisiuni de acelaşi gen la radio / TV, mult mai costisitoare, dar şi cu un impact deosebit în rândul potenţialilor clienţi. O altă variantă (mult mai rar utilizată) o reprezintă promovarea prin Internet.

Costurile de început
Costurile primei faze se focalizează pe două mari componente: spaţiul de lucru (hala) şi echipamentele. Dintre acestea din urmă putem menţiona: instalaţie pentru spălat sub presiune cu sistem de încălzire a apei (între 1500 şi 5000 €), sau fără sistem de încălzire (900 – 1500), instalaţii de curăţat prin stropire şi extracţie – 1500 €, echipament de curăţat cu perii (între 4000 şi 15.000 €) , aspirator pentru medii umede şi uscate (300 – 1300 €), maşină de polishat (300 €). Pentru a se asigura competitivitatea în raport cu concurenţa trebuie asigurate mai multe programe de curăţire (cu jet de apă caldă, cu spumă activă, cu perii), iar fiecare solicită diverse echipamente specifice.
Mai trebuie avute în vedere şi consumabilele necesare în prima fază în procesul tehnologic (spume, soluţii de curăţat, spray-uri, bureţi etc), care nu sunt deloc ieftine.

Pregătire şi calificare
Personalul angajat într-o spălătorie auto nu are nevoie de o calificare anume, ci doar de o minimă experienţă în relaţiile cu clienţii şi de cunoaşterea sau însuşirea modului de utilizare a echipamentelor şi instalaţiilor.

Oportunitati de munca si afaceri va ofera ideea si planul de afaceri pe care-l cautati!