Dintotdeauna transportul a fost o necesitate umană de bază şi o sursă importantă de câştig pentru cei care s-au ocupat de organizarea acestei activităţi. În România, transportul de persoane între localităţi se poate face pe cale feroviară sau rutieră (exceptând distanţele lungi care pot fi străbătute pe calea aerului, dar în cele ce urmează nu ne vom referi la acestea, şi nici la drumurile parcurse cu ajutorul autoturismelor proprietate personală).
Diferenţierea pe care oamenii o fac între aceste modalităţi de călătorie are la bază criterii cum ar fi: rapiditatea, confortul, siguranţa, serviciile asigurate pe parcursul călătoriei şi, nu în ultimul rând, preţul pe care trebuie să-l plătească.
Mai ales în contextul economiei actuale, în care mobilitatea forţei de muncă (atât între diferite ramuri de activitate, cât şi în plan geografic) înregistrează creşteri semnificative, transportul interurban de persoane capătă o importanţă deosebită.
Conform Institutului Naţional de Statistică, în anul 2001 numărul de pasageri care au apelat la transporturile rutiere interurbane şi internaţionale a fost de peste 200 milioane, dar tendinţa faţă de anul precedent este una descendentă. S-au utilizat peste 3000 de autobuze şi microbuze.
Clienţii
Clientela se împarte în două mari categorii: persoane care fac naveta zilnic, săptămânal sau la diferite intervale de timp (aceştia au cea mai mare pondere) şi turiştii.
În general ei se înscriu în grupa celor cu venituri medii şi mici, deoarece persoanele cu posibilităţi financiare superioare preferă să călătorească cu avionul, cu trenul de mare viteză (Intercity) sau cu maşina personală.
Pentru ca clienţii să poată beneficia de cele mai bune condiţii, trebuie să se aibă în vedere construirea unei (mini) autogări, care să beneficieze de spaţii de aşteptare suficiente şi confortabile.
Concurenţa
În prezent pe piaţa transporturilor interurbane de persoane operează aproape 2000 de firme, dintre
care peste 500 realizează şi transporturi în afara graniţelor ţării.
Pe lângă acestea, trebuie avută în vedere, după cum am mai precizat, concurenţa pe care o constituie transportul feroviar. Totuşi, în ultimul timp, multe persoane au început să se orienteze către transportul rutier, mai ales datorită raportului bun între calitatea serviciilor şi preţul care trebuie plătit.
Promovarea
Aceasta poate consta în anunţuri în presa scrisă sau la posturile de radio, dar şi în afişe lipite în gări sau autogări, spre exemplu, unde mesajul poate ajunge direct la clienţi. Promovarea trebuie îndreptată strict către acele categorii de persoane care s-ar putea constitui în viitori clienţi şi nu adresată publicului larg.
Costurile de început
Cu siguranţă, cea mai importantă componentă a costurilor în perioada iniţială o reprezintă achiziţionarea mijloacelor de transport.
Acestea pot fi cumpărate de noi sau second-hand.
După posibilităţi, se poate opta pentru o activitate restrânsă (transportul între două localităţi învecinate, transportul unor grupuri mici de elevi la/de la şcoală etc.) care presupune o investiţie, dar şi venituri mai mici în faza incipientă, sau pentru o activitate amplă (rute de transport variate – inclusiv internaţionale -, autocare de mare capacitate, condiţii deosebite), ceea ce înseamnă un efort investiţional deosebit, dar şi perspectiva unor încasări şi, implicit, a unor beneficii considerabile.
Un microbuz de 8+1 locuri, fabricaţie 1985, costă între 4000 si 5000 EURO, iar unul de 15+1 locuri, mai nou (1999) poate depăşi 20.000 sau chiar 30.000 EURO.
Autocarele sunt şi mai scumpe. Dacă ne referim la cele produse, de exemplu, între 1993 şi 1996, preturile acestora variază între 50.000 şi 80.000 EURO (cele de 49+1+1 locuri) şi cresc proporţional în cazul celor supraetajate (79+1+1 locuri). E adevărat că se pot găsi şi autocare de 50 locuri la preţuri sub 10.000 EURO, dar acestea au 15-20 ani vechime şi un grad de uzură corespunzător.
Preţurile pentru maşinile noi sunt mult mai mari, ceea ce face foarte dificilă construirea unui (mini)parc auto din maşini noi.
Pregătire şi calificare
Pentru a putea desfăşura activităţi de transport rutier public, operatorii trebuie să posede o licenţă, care se acordă în funcţie de îndeplinirea unor criterii ce vizează onorabilitatea, competenţa profesională, capacitatea financiară şi baza tehnico-materială.
Detalii, datele si planul complet al afacerii gasiti in pachetul Oportunitati de munca si afaceri!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu